- Publicitate -

Primarul Andrei Volosevici, acuzat într-un document oficial că a făcut presiuni pentru neînregistrarea în evidența contabilă a facturilor Veolia și modificarea raportărilor la Finanțe

Scandalul datoriilor Primăriei Ploiești către Veolia Energie Prahova, fostul operator de termoficare al Municipiului, ia o nouă turnură. Consilierii locali au intrat în posesia unui raport de specialitate semnat de directorul Direcției Economice din cadrul Primăriei Ploiești, Nicoleta Crăciunoiu, care conține acuzații grave la adresa primarului Andrei Volosevici.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Ploiești din 30 martie se regăsește un proiect de hotărâre inițiat de primarul Andrei Volosevici privind plata eșalonată a sumei de 48,5 milioane de lei reprezentând datorii către fostul operator de termoficare Veolia Energie Prahova.

- Publicitate -

Proiectul a primit raport de specialitate ”nefavorabil” din partea directorului Direcției Economice a Primăriei Ploiești, iar în documentul transmis consilierilor locali apar acuzații grave la adresa edilului Andrei Volosevici.

Astfel, în documentul oficial care a intrat în posesia aleșilor locali, director executiv al Direcției Economice, Nicoleta Crăciunoiu, susține că a fost supusă unor presiuni din partea primarului Volosevici pentru a modifica sau elimina o serie de acte contabile importante, precum facturi sau raportări.

- Publicitate -

Concret, potrivit  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Direcția Economică a Primăriei Ploiești este obligată să înregistreze în evidența contabilă facturile și să raporteze lunar plățile restante și arieratele către Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești, precum și plata cotei de 5% calculată la soldul lunii anterioare. În cazul de față, ponderea semnificativă o reprezintă datoriile către SC VEOLIA ENERGIE PRAHOVA SRL.

Până la data de 30 noiembrie 2022, înregistrarea în evidența contabilă a facturilor emise de Veolia a fost făcută având la bază serviciile prestate de fostul operator de termoficare confirmate de către salariaţii R.A.S.P. Ploiești, care acordă viza de certificat în privința realităţii, regularităţii și legalităţii.

În fiecare lună, conform evidenței contabile, s-a raportat și depus la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești „Situaţia Plăți Restante” și „Situația Centralizată a Arieratelor Bugetului General al Unității Administrativ–Teritoriale”,

- Publicitate -

Totodată, cu ocazia inventarierii anuale s-a transmis către S.C Veolia Energie Prahova S.R.L extras de cont  privind obligațiile de plată neachitate în sumă de 114.097.866,28lei, S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L. confirmând obligația de plată de 114.873.443,33 lei, diferența reprezentând penalități calculate ulterior.

În data de 20 decembrie 2022, Direcția Economică a primit de la Direcția Administrație Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte, Serviciul Juridic– Contencios, Contracte,  Adresa nr. 2055/20.12.2022,   prin care se aduce la cunoștință faptul că: „pe rolul Tribunalului Prahova se află înregistrat Dosarul nr.2790/105/2022 având ca obiect anulare act administrativ H.C.L. nr.60/10.02.2022. În data de 14.11.2022 instanța s-a pronunţat în sensul că a dispus anularea în parte a H.C.L. nr.60/10.02.2022, cu privire la data intrării în vigoare a actului administrativ, respectiv 01.02.2022.”

Atenție! Așa cum precizează și directorul economic, Procesul este între Prefectul Judeţului Prahova în calitate de reclamant și Consiliul Local al Municipiului Ploiești în calitate de pârât, nu U.A.T. Ploiești/Primăria Ploieşti  și S.C. VEOLIA Energie  Prahova S.R.L

- Publicitate -

”Precizez că din data de 21.12.2022 până în data de 09.01.2023 s-a procedat la ameninţări şi jigniri la adresa mea şi apoi la mutări de salariaţi din cadrul direcţiei la alte direcţii scopul fiind refacerea  raportărilor contabile, lucru care s-a şi întâmplat” susține directorul economic al Primăriei Ploiești în documentul transmis consilierilor locali.

De altfel, Nicoleta Crăciunoiu a transmis primarului Volosevici INFORMAREA nr. 3934 din data de 21.12.2022,  prin care i-a solicitat acestuia să sesizeze organele abilitate dacă apreciază că ”înregistrarea în evidența contabilă a facturilor emise, confirmate, vizate pentru  C.R.R.L și „ bun de plată” și  raportarea acestor arierate  către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești este nelegală”.

În documentul respectiv, Crăciunoiu și-a menținut punctul de vedere și anume că stornarea facturilor din evidența contabilă, restituirea acestora către prestatorul serviciilor, ștornarea notelor contabile etc, în baza adresei Direcției Juridice sunt ilegale, iar organele de control, audit, de cercetare, sesizate urmează a se pronunța.

Printre argumentele invocate de directorul economic se numără și articolul 330 din Codul Fiscal cu privire la ”corectarea facturilor”, procedura fiind încălcată în cazul Veolia.

- Publicitate -

”În calitate de Director executiv – director economic,  am adus  la cunoștință că nu voi dispune personalului din subordine rectificarea raportărilor și scoaterea/stornarea din evidenta contabilă a facturilor emise și înregistrate, restituirea acestora etc. fiind respectate prevederile legale în materie, respectiv Legea nr.82/1991, Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Citește și Primarul Volosevici a ales ciolanul vidat pentru promovarea imaginii Ploieștiului. O mare pomană electorală pe bani publici?

În calitate  de ordonator principal de credite, primarul în funcție Andrei Liviu Volosevici, a semnat o parte din Ordinele de plată reprezentând cotă arierate ex. OP nr. 2552, din 06.12.2022, în sumă de 5.549.000 lei, OP nr.2360, din data de 03.11.2022 în sumă de 4.211.830 lei,  fapt ce demonstrează că a avut cunoștință de situația financiară dezastruoasă în care a ajuns Municipiul Ploiești în anul 2022.

Apreciez că prin Informările și Situațiile prezentate am atras în permanență atenția asupra problemelor majore cu care se confruntă instituția” se arată în raportul nefavorabil asumat de Crăciunoiu pentru proiectul aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Ploiești de peste două zile.

- Publicitate -

Directorul economic precizează că informarea nr. 3934 din data de 21.12.2022 nu a fost comunicată membrilor Consiliului Local al Municipiului Ploieşti.

În schimb, ”pe 6 ianuarie 20223, primarul Andrei Volosevici a procedat la solicitarea de explicaţii prin înregistrarea cu ajutorul reportofonului, toate în scopul de a mă intimida, cu scopul vădit de a pune presiune pe mine şi apoi pe subalterni, în vederea refacerii raportărilor şi situaţiilor privind raportarea plăţilor restante” se arată în documentul citat.

Crăciunoiu acuză că, deși a fost prezentă la serviciu şi a semnat Raportarea aferentă lunii decembrie 2022 privind Plăţile restante şi arieratele, la Direcția de Finanțe Ploiești, s-a procedat la transmiterea altei raportări, fără semnătură sa în calitate de director executiv, aceasta fiind eliminată de pe formularul de transmitere.

Astfel suma restantă în sumă de 106 763 507, 06 lei înregistrată la 30.11.2022, prin diminuare conform plăţi, devenită 101 214 507,06 lei  a fost modificată și raportată ca şi plăţi restante 34 538 168,15 lei şi provizioane în sumă de 66 676 338, 91 lei.

- Publicitate -

”Având în vedere faptul că facturile au fost emise în termen legal, serviciile au fost prestate şi confirmate de către R.A.S.P. Ploieşti, că hotărârea de consiliu local nu produce efecte retroactiv, fapt constatat şi de către instanţa de judecată, că facturile nu au fost restituite către S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L. în prezent obligaţiile de plată sunt de 97 255 191, 33 lei” se arată în raport.

Directorul economic al Primăriei Ploiești consideră că evidenţa contabilă a municipiului Ploieşti, urmare a constituirii în mod eronat de provizioane, fără prevedere bugetară şi fără bază legală este denaturată.

În plus, ”situaţiile financiare anuale prezintă date nereale şi bugetul local al municipiului Ploieşti aprobat pentru anul 2023 nu respectă prevederile legale în materie, respectiv Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art 14,62-63 etc., plăţile restante raportate sunt greşit transmise şi apreciez că se impune reconstituirea calculelor şi evidenţei contabile în regim de urgenţă”.

- Publicitate -

În ceea ce privește proiectul de hotărâre de consiliu local, Crăciunoiu precizează că ”aşa cum rezultă din Anexa nr. 1 ACORD DE EŞALONARE soldul restant al facturilor emise este de 97.255.191,33 lei, sold care nu corespunde evidenţei contabile a municipiului Ploieşti., soldul fiind denaturat în mod intenţionat cu înregistrarea de provizioane în suma de 66 .676 338, 91 lei fără prevedere bugetară şi fără bază legală, în baza unor Referate şi Informări, pentru care mi se refuză punerea la dispoziie. Suma de 48.522.428,33 lei  propusă eşalonării din prima etapă  nu corespunde datelor din evidenţa contabilă, respectiv sumă restantă de 31.008.168, 15 lei. Diferenţa de 48 732 763, 10 lei precizată în Acordul de eşalonare, Anexa nr. 3, reprezintă facturi emise în baza H,C,L, nr, 60/2022, neînregistrate în evidenţa contabilă. Există şi facturi de penalităţi emise pentru suma de 429.316, 06 lei , neconfirmate la plată”.

În raport se mai arată că pentru anul 2023, situaţia prevederii bugetare şi a plăţilor eferente cap.81.02.06 -40.03 subvenții energie termică. se prezintă astfel:

  1. Prevedere 2023 – 57 600 000 lei
  2. Plăţi SC TERMO Ploieşti 44.047 507, 01 lei
  3. Plăţi SC VEOLIA 3 530 000 LEI
  4. Facturi emise de către SC TERMO Ploieşti neachitate 4 453 508 lei
  5. Rest prevedere bugetara 5 568 984,99 lei din care trebuie plătită factura lunii martie 2023 catre SC TERMO Ploiesti, prevedere estimată ca insuficientă.
  6. Cu privire la prevederea bugetară privind eşalonarea parţială a soldului de 48.522.428,23 lei, astfel cum rezultă din art.1 Acord Eşalonare, eşalonată în anul 2023 in sumă de   39.417. 942, 56 lei şi diferenţa de 9.104.485,67 lei în anul 2024, nu există prevedere bugetară în bugetul local aprobat pentru anul 2023.
  7. Prin acordul de eşalonare se precizează că suma din Anexa nr.3 de 48 732 763, 10 lei, eventuala eşalonare a soldului nr. 2, să facă obiectul unui acord ulterior.
  8. Consiliul Local Ploieşti a aprobat prin alte hotărâri de consiliu local eşalonări la plată şi nu au fost respectate graficele de eşalonare privind plăţile, atrăgând penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată suplimentare.

Concluzia raportului semnat de Nicoleta Crăciunoiu

Faţă de cele prezentate mai sus, tinând cont de:

  1. Legea nr. 82/1991 – Legea contabilităţii, cap VI, contravenţii şi infracţiuni, art. 41, pct.3. prezentarea de situaţii financiare care conţin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare, precizez că  în calitate de director economic am semnat altă adresă cu privire la raportarea plăţilor restante pentru luna decembrie 2022, cu toate că am fost prezentă la serviciu în data de 06.01.2023 şi 09.01.2023 se transmite altă raportare, fără semnătura director economic, prin înlocuirea raportării iniţiale.

Apreciez ca fiind fals în înscrisuri, organele abilitate putând verifica aceste informaţii.

Evidenţa contabilă nu este ţinută conform legii, fiind denaturată în mod intenţionat şi cu bună ştiinţă.

  1. Legea nr. 273/ 2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare, art. 77  Infracţiuni şi pedepse:

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă:

  1. Angajarea, ordonanţarea şi efectuarea de plăţi peste limitele maxime ale sumelor aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. , alin 2),
  2. Angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art.1, alin.2) peste limita creditelor bugetare aprobate,

Pentru eşalonarea plăţii propuse nu există prevedere bugetară în bugetul local aprobat.

  1. Cod Penal – Legea nr. 286/2009 -cap III Falsuri în înscrisuri

Art.320 fals material în înscrisuri oficiale

Art. 321 fals intellectual, alin.1) falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunyătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări , se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Raportul de specialitate al directorului executiv al direcţiei este nefavorabil”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Capcana mortală de la marginea Ploieștiului. Porumbei morți în reziduuri petroliere – VIDEO

Scene șocante filmate în urmă cu câteva zile lângă...

Pasionați de Ford Mustang din Europa vin la Ploiești, la „De la Cal, la Cai Putere”

Pasionați Mustang din mai multe țări europene vin la...

Una dintre cele mai frumoase clădiri feroviare din Prahova se degradează accelerat. Cum arată acum Ploiești Triaj – VIDEO

La marginea Ploieștiului, ascunsă între linii ferate, vegetație sălbatică...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -