Factură astronomică la energie electrică. O ploieșteancă din cartierul Mitică Apostol a suferit un șoc în momentul în care, în urmă cu câteva zile, a primit factura la curent: 11.908 lei, pentru patru luni. Asta în condițiile în care femeia are o locuință cu trei camere și tot timpul spune ea, a fost chibzuită în ceea ce privește consumul. Mai ales că este mamă singură, cu doi copii mici în întreținere.
Femeia are contract cu Furnizare Electrica SA și are de gând să îi acționeze în instanță, pe motiv că, spunea ceasta, „mi-au băgat consum de aproape 13.000 de kW din burtă”.
„Niciodată nu aș avea cum să consum atât. Citirea nu au mai făcut-o din martie. Dar eu am fost bun platnic, am estimat consum de 1000 de kw/ lunar și am plătit. În urmă cu două zile mi-au venit două facturi, pentru perioada august – noiembrie 2022. Una de 6.371.87 și una de 5.534,98 lei. Aproape 13.000 de kW consumați. Când în viața asta? Singurii consumatori pe care îi am sunt un televizor, un frigider, o mașină de spălat pe care o folosesc rar și un boiler de 80 de litri, care consumă în medie 1,8 kW pe oră. Am făcut calcului. Chipurile aș fi consumat 4000 de kW într-o lună. E strigător la cer. Primăria unei comune nu consumă atât, cu iluminat cu tot”, a povestit revoltată, ploieșteanca.
Citește și: Un bolnav dependent de oxigen a primit o factură de curent de 2622 lei. ”Am o pensie din care abia mă descurc”
Aceasta are de gând să dea în judecată distribuitorul de electricitate. Nici eșalonat nu ar putea plăti o asemenea sumă, așa că… „să îmi taie curentul. E hoție pe față. Îmi voi monta un generator, dar tot îi voi acționa în instanță. Voi plăti cum o să pot, apoi reachit branșarea. Dar nu este corect să plătesc eu greșelile lor.”, a mai adăugat aceasta.
Singura…concesie pe care Furnizare Electrica SA o poate face, odată emisă factura, este să accepte o plată eșalonată a sumei. Asta înseamnă, însă, că ploieșteanca trebuie să achite cât mai repede 30% din sumă, pentru a nu-i fi tăiat curentul electric.

