- Publicitate -

Petrolul are în teste un fotbalist care a jucat în prima ligă din Franța, Turcia și Israel

Petrolul a susținut, ieri după-amiază, un joc test pe terenul formației de eșalon trei CSO Plopeni, ocazie pentru Nicolae Constantin să le ofere minute și celor care au evoluat mai puțin sau chiar deloc în acest debut de sezon.

Meciul a fost, astfel, un antrenament util, încheindu-se cu o victorie concludentă a „lupilor”, scor 5-0 (1-0), golurile fiind marcate de către Bratu (8, penalti), Măzărache (48, 88), Dragoș Gheorghe (64) și Cebotaru (75).

- Publicitate -

Citește și Petrolul a vândut peste 10.000 de bilete la meciul cu Rapid. Unde mai sunt locuri disponibile și cât costă

În jocul de la Plopeni, staff-ul tehnic al „galben-albaștrilor” l-a evaluat și pe mijlocașul francez Harrison Manzala Tusumgama, sosit, ieri, la Ploiești, în privința căruia va fi oferit un răspuns în zilele următoare.

Ultima dată la SC Bastia, jucătorul în vârstă de 28 de ani are un CV bogat, în care se regăsesc și 44 de prezențe în prima ligă din Franța, între 2017 și 2019, interval în care a evoluat pentru Amiens SC și Angers SCO. Manzala are, de asemenea, și experiența primelor eșaloane din Israel (Maccabi Petah Tikva-2019) și Turcia (Kayserispor -2020/2021), iar de-a lungul carierei a mai jucat, în divizia a doua din Franța, pentru AC Le Havre și Le Mans.

- Publicitate -

Pentru testul de astăzi, Nicolae Constantin a apelat la Moroz – Mathaus, Olaru, Horj – Borța, Cebotaru, Dumitriu, Velisar – Bratu, Irobiso, Manzala, pe parcurs mai intrând Avram – Tucaliuc, Dragoș Gheorghe și Măzărache.

Sâmbătă, de la 21.45, Petrolul revine pe „Ilie Oană”, pentru derbiul cu Rapid București, contând pentru etapa a cincea din Superliga.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -