Luna iunie au fost una capricioasă, dar mai mult decât atât, conform ANM, au fost depășite valorile de temperatură specifice finalului primei luni de vară, acestea fiind obișnuite pentru iulie și august.
Elena Mateescu, director ANM: „Sunt recorduri zilnice la nivelul temperaturilor maxime sau al temperaturilor minime. În 29 iunie și până în prezent, de când am atenționat în ceea ce privește valul de căldură persistent și indicele de temperatură – umezeală, disconfortul a fost deosebit de ridicat.
În fiecare zi am atins recorduri ale valorilor de temperatură maxime zilnice„.
Ce urmează în iulie din punct de vedere climatologic
Elena Mateescu, director ANM: „Pe termen scurt, în primele zile din săptămână, temperaturile rămân ridicate, mai ales în partea de vest și sud a țării, acolo unde se va depăși pragul unei zile de caniculă, respectiv 35-37 grade Celsius.
În a doua parte a săptămânii o să consemnăm o scădere a valorilor de temperatură și mai ales fenomene de instabilitate atmosferică spre sfârșitul săptămânii.”
