Iresponsabilitate… nu ai cum să numești altfel tentativa unui șofer de a trece prin RAR cu defecțiuni grave, pe care a încercat să le ”repare” cu sârme și alte improvizații. Judecând după imaginile postate pe pagina oficială de facebook a RAR, am putea spune că mașina în cauză ar avea dificultăți și în a fi primită la Remat.
Când inspectorii RAR au văzut pentru prima oară mașina, la o oprire în trafic pentru control, au decis în câteva clipe să îi rețină documentele care îi dădeau dreptul să circule. Avea atât de multe nereguli, încât nici de acolo nu ar fi trebuit să plece altfel decât de o platformă.
Proprietarul nu s-a lăsat păgubaș și și-a încercat norocul mergând conform procedurii la RAR, pentru a demonstra că a mașina a fost reparată. ”A muncit din greu” să remedieze problemele cu ””tehnologii avansate”, respectiv legând bine mai multe componente cu sârme și sfori.
S-a prezentat din nou la RAR Cluj, fiind evident respins. Cei care au verificat mașina, sătui de nesimțire și iresponsabilitate, au decis să facă public cazul.
