Bazin de înot de dimensiuni semiolimpice, la Băicoi. Administrația locală anunță că a primit aprobare de finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții pentru acest obiectiv.
Bazinul de înot va fi amplasat pe strada Horia, numărul 1.
Sarcina autorităților locale a fost aceea de a identifica terenul necesar construcției. Primarul Constantin … susțină că, odată finalizat bazinul, copiii vor avea acces gratuit. Totul, însă, în cadru organizat, adică însoțiți de un cadru didactic.
Copiii care vin cu părinții se vor putea bucura de orele de înot în cadrul bazinului de dimensiuni semiolimpice, dar contracost. Prețurile, spune același edil șef, vor fi accesibile oricărui buzunar.
Printr-un astfel de obiectiv, autoritățile din Băicoi vor să încurajeze mișcarea, mai ales în rândul celor mici, dar și să ofere o oportunitate de recreere localnicilor.
Costurile referitoare la întreținerea bazinului vor fi suportate din fonduri de la bugetul local.
