După ce Observatorul Prahovean a publicat mai multe articole despre reclama afișată pe un autobuz al TCE la un lanț de ”păcănele”, conducerea societății a dispus anularea contractului de publicitate. În plus, reclama care încălca legislația în vigoare cu privire la protecția minorilor va fi îndepărtată de pe mijlocul de transport în comun din Ploiești.
Observatorul Prahovean a publicat săptămâna trecută articolul ”Bombardierul” Norocului a apărut pe autobuzele din Ploiești. Sunteți de acord ca TCE să promoveze jocurile de noroc pe mijloacele de transport în comun? În textul respectiv atrăgeam atenția că Bombardierul Norocului, o reclamă la un lanț de săli de jocuri de noroc prezent cu mai multe locații și în Ploiești, este afișat pe autobuzele TCE Ploiești.
Reclama promitea tot felul de premii celor care își joacă banii la ”păcănele”, cu autobuzul respectiv circulând și copii sau tineri ce pot fi astfel atrași într-o zonă interzisă clar, prin lege, minorilor.
Observatorul Prahovean a scris despre controversata reclamă care încălca legislația aici: Reclama pe autobuzele TCE la ”păcănele” este ilegală. Bombardierul Norocului se plimbă prin Ploiești ”fără bilet”
De altfel, reacția cititorilor a fost, așa cum era de anticipat, una negativă la adresa celor care au aprobat această practică. Cei mai mulți consideră că argumentul economic, invocat inclusiv de conducerea TCE, nu ar trebui să primeze în defavoarea educației minorilor.
O demonstrează rezultatele sondajului ziarului nostru la care au răspuns peste 2000 de cititori în câteva zile: 90% au fost împotriva reclamei la ”păcănele” pe autobuzele TCE (detalii AICI)
La solicitarea Observatorul Prahovean, conducerea TCE Ploiești a transmis un punct de vedere publicat integral la finalul articolului. Din document reiese că s-a dispus anularea contractului de publicitate, iar reclama va fi îndepărtată de pe autobuzul respectiv.

