Generația mea chiar trăiește vremuri interesante: Cernobâlul, Revoluția, Iugoslavia, Pandemia, Ucraina… Am lăsat punctele de suspensie pentru că probabil vor mai fi și alte evenimente care ne vor marca în continuare existența. Eu sper totuși că vor fi și unele mai de bun augur decât cele deja enumerate.
Ce-ar fi dacă în scurt timp ar avea loc și prima întâlnire de gradul III a omenirii. V-ar mira? Pe mine oricum nu mă mai miră de mult nimic. Dar evenimentul ăsta chiar lipsea parcă din peisajul global actual, nu? Dacă s-ar întâmpla mâine, unii l-ar privi ca pe unul cel puțin interesant dar peste care probabil că vor trece reci pentru că, nu-i așa, au alte priorități.
Adică, spre exemplu, un corporatist sadea ar spune: “Ok, au venit unii din univers să se bage în seamă. Whateva’! Ce mai vor și ăstia? Salutare și vedeți-vă de drum că noi avem treabă! Noi avem termene de respectat și rapoarte de livrat, “slide”-uri de întocmit, grafice “pie” de conceput, nu putem să stăm și să ne plimbăm ca voi, precum niște hipsteri cosmici, toată ziua. Dealtfel, singurul lucru pe care-l avem în comun cu voi este locul în care ne desfășurăm activitatea, adică “open space” 😊
Dar noi, corporatistii suntem mult mai ocupați. Avem de zugrăvit garsoniera în culori curcubeu, căței comunitari de castrat, rate la banci de achitat, arbori de plantat, “selfie”-uri cu “morning coffee & bagel” de făcut, seriale noi de “binguit”, apeluri de la părinți de respins, trotinete electrice de încărcat, vacanțe de programat, fundații de inaugurat, vernisaje de onorat, bărbi de “trimuit”, ficusul de udat, lapte de covăsit, lână de argăsit, pluguri de tocilit, grâu de germinat, zăpadă de topit…”.
Ăștia, dacă E.T. ar ateriza mâine pe gazonul lor ar fi în stare să-l expedieze grăbiți pe ca pe un musafir nepoftit. Desigur, după ce “deadline”-urile ar fi trecut și-ar fi dat seama că s-au comportat cam nașpa, așa că l-ar fi sunat să își ceară scuze și să-i invite la un grătar…de Duminică în 3 săptămâni.
Binențeles, pe la 11 noaptea i-ar spune căscând ostentativ că e cam târziu și că mâine se trezesc devreme pentru că…jogging, shower, job, toate în aceeași ordine. Așa că i-ar conduce până la poartă și i-ar transmite că le-ar plăcea să iasa “pe viitor” cu el la o bere artizanală nefiltrată în Centrul Vechi. Doar “să îi sune înainte ca să programeze și ei cumva ieșirea asta”. Sigur, pentru fiecare dintre părți, “viitorul” s-ar măsura în termeni diferiți. Pentru corporatiști, “pe viitor” s-ar traduce cu “undeva după Untold” iar pentru E.T s-ar traduce în ani lumina…așa că întâlnirea ar rămâne oarecum “pending”.
Am devenit atât de ocupați cu ce credem noi că ceea ce trăim acum este viață încât de fapt am uitat să mai și trăim inainte de a trăi. Nu avem timp tocmai pentru că ni-l programăm, ni-l fragmentam și segmentăm precum își porționa Warren Buffet cenții în primul și ultimul său portofel, primit cadou în 1951. De la 09:45 la 10:10 avem “videoconferință” iar de la 10:10 la 10:25 “finger food stand-up working brunch”. Pe bune!?
Ne uităm ciudat la oamenii care se entuziasmează urcând un munte sau citind o carte. Ne comandăm prin curieri salate pentru că e “cool” să fim vegani dar și prietenoși cu mediul dar curierii care ni le aduc stau cu orele pe la stopuri cu motoarele turateâ în cataragele lor fabricație 1998, achiziționate cu 300 de euro din târg, de la Obor.
Sigur, nu toți clienții sunt ipocriți. Unii caută în mod expres livratori care aduc comenzile cu bicicleta sau mopedul electric. Livratorii ăștia săracii sunt și mai oropsiți de soartă pentru că sunt nevoiți să respire zilnic toate noxele din traficul infernal al orașelor. Își umflă minut de minut plămânii cu gaze de eșapament fără să beneficieze de vreun spor de toxicitate, de le plâng de milă si ultimii mineri cu silicoza din România. Și toate astea doar ca să ne aducă nouă la “office” o salată de legume pretențioase, crescute cu apă filtrată în mediu controlat septic și ușor stropită cu oțet balsamic de Modena.
Salata e înadins ciufulită precum o ikebana minimalistă de către un chef, obligatoiu tatuat (florist amator în timpul liber) și așezată în stil “turf cascade” în caserole biodegradabile și corecte politic, înscripționate cu mesaje motivaționale foțate, de tipul: “Zâmbește, nu costă nimic!”.
“Dragă E.T., dacă mă auzi, cred că nu este un moment foarte potrivit să vii pe la noi zilele astea! Încearcă-ți și tu norocul cam peste vreo 10 ani…tereștri. Să ieșim și noi la pensie, să apucăm să le cumpărăm niscai Tesle la copilași, să punem pe picioare proiectele astea cu consultanții terți pentru autostrăzi și, de ce nu, poate până atunci reușim să construim și un O.Z.N.-odrom adecvat, eventual prin P.N.R.R., ca să putem să te primim așa cum se cuvine, în mod traditional, cu pâine Graham fără gluten, sare roșie de Himalaya și salată de fenicul cu radicchio.
