Ministerul Afacerilor Externe a anunțat cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că Agenția Meteorologică spaniolă a emis, pentru 24 septembrie 2021, coduri portocaliu de ploi torențiale și galben de precipitații, furtuni și vânt de coastă.
Atenționarea de cod portocaliu de precipitații abundente, potrivit MAE, vizează comunitatea Castilla y Leon.
În vigoare este și o atenționare de cod galben de precipitații abunde și furtuni pentru comunitățile Madrid, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Extremadura și Navarra, dar și un cod galben de precipitații abundente pentru Comunitatea Valenciană.
Totodată, potrivit MAE, Agenția Meteorologică spaniolă a emis și un cod galben de furtună și vânt de coastă pentru comunitatea Galiția.
„Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să consulte în permanență informațiile comunicate de autoritățile spaniole în acest sens și să respecte cu strictețe instrucțiunile și avertismentele acestora. În caz de urgență, cetățenii români care se află în zonele afectate pot contacta autoritățile spaniole competente, apelând telefonul de urgență 112”, se precizează în atenționarea ANM.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Secției Consulare ale Ambasadei Românei la Madrid: +34917344004 și ale Consulatului General al României la Sevilla la: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
„Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de permanență, în funcție de regiune: Secția consulară din cadrul Ambasadei României la Madrid: +34669362202; Consulatul General Barcelona: +34661547853; Consulatul General Bilbao: +34608956278; Consulatul General Sevilla: +34648212169; Consulatul Almeria: +34682733408; Consulatul Castellon de la Plana: +34677842467; Consulatul Ciudad Real: +34609513790; Consulatul Zaragoza: +34663814474”, a mai anunțat MAE.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.aemet.es/es/eltiempo/prediccion/avisos, http://madrid.mae.ro/, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Foto cu caracter ilustrativ
