- Publicitate -

Cum se face imunizarea elevilor în școli – VIDEO

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, Valeriu Gheorghiță, a anunțat, marți, modalitățile prin care se va realizare imunizarea copiilor în școli, precizând că prioritatea este „creșterea accesului la vaccinare a celor care doresc să se vaccineze”, precizând că această campanie va include copiii eligibili cu vârsta de peste 12 ani, dar și cadrele didactice, personalul din învățământ precum și aparținătorii copiilor.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a anunțat că intenția este ca fiecărei unități de învățământ să-i fie alocată o echipă mobilă, iar unitatea de învățământ ar urma să efectueze, periodic, o centralizare a persoanelor care doresc să se vaccineze, urmând să se stabilească data și intervalul orar când are loc această acțiune.

- Publicitate -

Minorii ar urma, în continuare, să fie însoțiți de unul dintre părinți sau de reprezentanții legali, urmând să fie promovat conceptul de imunizare la nivelul întregii familii.

„Vor fi cu siguranță unități de învățământ unde vom putea organiza cabinete de vaccinare de sine stătătoare, care trebuie să funcționeze pe perioada în care există o adresabilitate în rândul unității de învățământ și, de asemenea, în majoritatea cazurilor, acolo unde, de pildă, unitatea de învățământ are în proximitate un centru de vaccinare nu se justifică să organizăm un alt cabinet sau un alt punct de vaccinare, însă, în mediul rural, dar și în urban, principala logistică care asigură accesul la vaccinare va fi cu ajutorul echipelor mobile”, a precizat Valeriu Gheorghiță, care a precizat că va exista o campanie de informare la ședințele cu părinții.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -