Durere fără margini pentru familia unui adolescent în vârstă de 16 ani din Cerașu, care a murit azi noapte în zona Tabla Buții din Prahova, zonă cunoscută printre pasionații de OFF Road. Acesta a murit strivit de mașina pe care o conducea.
Potrivit IPJ Prahova, tragedia s-a produs azi după miezul nopții. Polițiștii Secției rurale nr. 11 Drajna au fost sesizați despre faptul că, în zona Tabla Buții, se află un autoturism răsturnat pe drumul forestier care face legătura între Tabla Buții și comuna Cerașu.
La volanul autoturismului se afla un tânăr de 16 ani alături de un pasager tot de 16 ani, ambii din comuna Cerașu. Se întorceau de la monumentul Eroilor, de la Tabla Buții.
Conducătorul autoturismului a fost prins sub auto, din păcate a fost declarat decedat la fața locului, iar pasagerul a fost transportat la spital.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru Observatorul Prahovean că minorul care și-a pierdut viața ar fi luat mașina de acasă fără știrea părinților.
În cauză se fac cercetări în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă, iar anchetă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.
