Cât de dor îmi e de roșiile cu gust de… roșii… Din cele din supermarketuri parcă muști din Bianca Drăgușanu

Nu sunt legumicultor, deci nu mă pricep să expun problema în termeni de specialitate, dar sunt consumator și tot caut gusturile de altădată. Vă provoc, dacă știți locuri din care încă mai putem cumpăra măcar legume și fructe adevărate, nu clone tari și fără gust, să ne dați ponturile în rubricile de comentarii de la finalul acestui text.

La cât plastic mânânc/mâncăm de câțiva ani buni, fără voia mea/noastră, ai zice că sunt jurat să îi fac concurență Biancăi Drăgușanu. Nu mi-am propus asta, nici măcar să devin producător de jucării prin prisma materiei prime pe care involuntar o consum. Și printre atâtea substanțe îngurgitate zilnic (ce mai e natural???), tot mai caut gustul de altădată. Rareori îl mai găsesc, iar asta din pură întâmplare.

Să nu începeți cu ”mai ia și tu ceva cu etichetă bio”, că am încercat și asta în repetate rânduri. Pe lângă faptul că oricum nu am încredere, soiurile sunt dubioase. Poate că nu sunt stropite cu toate nenorocirile, dar cine Dumnezeu mai știe și poate controla din ce semințe modificate genetic provin?…

Ieri, mi-am luat un polizor unghiular. Meșteresc prin casă (uneori:)), însă mă bate gândul că ar fi util să tai și roșiile pentru salată. De câte ori nu ați cumpărat ”roșii” pe coaja cărora  păleau până și cuțitele bine ascuțite? Cred că și o drujbă ar fi avut ceva dificultăți în a le secționa. Mă gândeam că vreun meșteșter popular psihopat a cioplit în lemn și apoi a dat cu vopsea roșie pe bilele alea, pe care le-a oferit apoi spre vânzare prin super-hiper-marketuri sau prin piețele înțesate de ”producătorii suedezi”. Și când reușești să le tai, în interior găsești ditamai butucul galben-verzui, necomestibil, care poate rivaliza lejer cu butucul doamnei bizare din Twin Peaks. Înțeleg că sunt coapte cu japca, dar măcar să le coacă și ei ca lumea… Aiurea, îi doare la butuc…

Că se taie greu, asta mai treacă-meargă, o rezolv cumva cu polizorul unghiular, dar cum facem cu masticația? Apoi, dacă mai suntem și nostalgici după vremurile în care roșiile aveau gust de roșii, de unde putem cumpăra sprayuri cu aromă de roșii? Zic să facem o salată cu gust de salată, din aia în care, la final, după ce ai pus și castraveții, ardeii grași și puțină ceapă, ulei, sare și piper, să te mănânce undeva să întingi cu puțină pâinică proaspătă în zeama rezultată. Nu începeți cu ”pâinea care te face de peste 100 de kile în viu”, că nu mă interesează. Tot ce vreau e gustul ăla de altădată, care ridica la rang de sublim pe cel al unei brânze de la mocani. Pentru brânză am o sursă, pe care o pot divulga doar dacă solicitați. Dacă sunteți consumatori de aracet, puteți să vă continuați cumpărăturile în supermarket, caz în care nu vă interesează pontul cu ”brânză mișto”.

Din supermarketuri nu mai cumpăr, nici dacă mă bați cu roșiile lor alea contondente. Am tot încercat de prin piețe. Să știți că am mai nimerit, la câte o mămăică din aceea care nu are prea multe pe tarabă. Sunt însă atât de rare, încât șansele să le găsești a doua oară sunt nule. Am mai oprit și pe marginea drumului, chiar săptămâna trecută, la întoarcerea din concediu. Era renumită zona Jilavele, de până în Ciorani. Am luat niște vinete (au ieșit delicioase) și niște roșii, care au fost să fie. Măcar nu erau tari, așa că nu le-am chinuit cu unghiularul, flexul etc.. S-au prostit și ăia…

Am întrebat un piețar și mi-a spus că el e bine intenționat, însă nu prea mai are de unde să ia semințe, răsaduri, chestii-socoteli pentru legumicultură. Ghinion!… Totuși, un amic mi-a spus că ar fi găsit o sursă, un mini-aprozar prin piața Aurora Vest din Ploiești, unde a luat de câteva ori roșii cu gust de… roșii. Încă nu am ajuns, dar voi încerca.

Ultima oară când am nimerit ce căutam, a fost prin inima Ardealului, lângă Blaj. Am luat roșia lăsată pe pământ, din cauza greutății, am șters-o puțin și am mâncat din ea. Avea zeamă, era moale cât trebuie și avea gust. Avea acel gust pe care mi-l amintesc din perioada în care eram copil, din acea perioadă în care era o reală plăcere să mănânc o salată făcută de mama, nu una din zilele noastre, pe care dacă o mănânci ai senzația că trebuie să ispășești vreo condamnare pentru un genocid pe care nu l-ai comis, dar trebuie să ți-l asumi.

Cu gândul înfipt în roșia cu gust de roșie, închei cu rugămintea să furnizați ponturi de achiziție, promițându-vă că vă zic de unde iau brânza cu gust de brânză. Apropos, au și un cașcaval de vă stau amintirile în loc!