„Ȋn lumea CĂRŢILOR noi am intrat” este mesajul celor 111 copii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 35 şi Grădiniţa cu Program Normal Sf Stelian, înscriși în Proiectul Național: “Citește-mi 100 de Povești”, iniţiat de Asociaţia OvidiuRo, pentru oraşul natal.
Ȋn data de 23.06.2021, preşcolarii celor patru grupe însoţiti de cadrele didactice: ed. Tatarîm Mihaela, prof. Popescu Ana-Maria, prof. Creţişteanu-Soare Andreea, prof. Pârlea Rodica, ed. Dumitru Maria, coordonator de proiect: prof. State Florentina-Claudia şi director prof. Vasile Georgeta au distribuit flyere cu mesaje pentru conştientizarea importanţei literaţiei la vârste timpurii.
Momentul culminant al activităţii a fost flashmob-ul “Parada Personajelor”. Ȋmbrăcaţi în tricouri colorate, pe care au poposit personajele preferate din poveşti, copiii au dansat pe melodia “Jerusalema”, moment coordonat de coregraf Paula Voicea.
Pentru că orice om mare a fost la un moment dat copil, trecătorii prezenți pe Aleea Pietonală cu umbreluțe colorate din centrul orașului Ploiești s-au alăturat cu entuziasm evenimentului și timp de 5 minute au dansat cu bucurie alături de prichindei şi părinţi.

