- Publicitate -

Maratonul Vaccinării Adolescenților, de luni, 31 mai, la Ploiești

Primăria Ploiești, Direcția de Sănătate Publică Prahova și Mediurg vor organiza, în zilele de 31 mai – 1 iunie, Maratonul Vaccinării Adolescenților (cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani). Tinerii cu vârsta între 16 – 18 ani se vor putea prezenta la vaccinare însoțiți de un aparținător – tutorele legal, părinte sau bunic.

După Maratonul de Vaccinare care s-a desfășurat la Stadionul Ilie Oană din Ploiești, municipalitatea anunță o nouă acțiune de acest fel, de data aceasta destinată adolescenților cu vârste cuprinse între 16 – 18 ani.

„Maratonul se va desfășura la Centrul de Vaccinare MEDIURG din strada Plugarilor, numărul 1, începând de luni de la ora 08.00 până marți la ora 20.00, program non-stop”, a precizat Primăria Ploiești.

Adolescenții, care se vor adresa centrului deschis în cadrul acestei acțiuni, vor fi imunizați cu vaccinul Pfizer, singurul vaccin împotriva COVID-19 autorizat pentru copii, dar numai pentru cei cu vârsta de peste 16 ani.

Primăria Ploiești a anunțat că tinerii cu vârsta între 16 – 18 ani se vor putea prezenta la vaccinare însoțiți de un aparținător – tutorele legal, părinte sau bunic.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

„Am fost la Nibiru și mi-a plăcut”. Cum arată satul de vacanță al lui Selly

Nibiru, proiectul de divertisment dezvoltat de Selly pe litoralul...

O absolventă din Ploiești a contestat nota 8,35 și a primit 5,70 la Bac. Explicațiile ISJ Prahova

Inspectoratul Școlar Județean Prahova susține că nu au existat...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi