Vreme capricioasă în această perioadă, când vom avea parte, în weekend, de o răcire accentuată, de ploi și de ninsori în zona de munte, după ce vineri, la Ploiești, mercurul în termometre va urca până la temperaturi maxime de 18 grade Celsius.
După o perioadă în care temperaturile au fost de primăvară, meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii.
- Publicitate -
Astfel, vineri, la Ploiești sunt așteptate temperatura maximă va ajunge la 18 grade Celsius, vremea fiind deosebit de caldă pentru această perioadă.
În weekend, însă, se întoarce iarna, în special la munte unde este așteptat un nou val de ninsori.
- Publicitate -
Mercurul în termometre va ajunge, sâmbătă, 4 grade Celsius, iar minimele care se vor înregistra la Ploiești ajung la -3 grade Celsius, iar ploile își vor face simțită prezența.
La munte este așteptat un nou val de ninsori, iar temperaturile minime pot ajunge la -14 grade. Nu vom scăpa nici de intensificările de vânt.
