Panică, miercuri, pentru mai mulți călători care se deplasau cu tramvaiul pe strada Democrației din Ploiești. Mijlocul de transport în comun, în zona Pieței Anton, pe strada Democrației, a deraiat după ce a fost lovit de un auto. Un pasager din tramvai a fost rănit și este asistat medical la fața locului.
UPDATE: Directorul TCE Ploiești, Nicolae Alexandri, a precizat „tramvaiul a deraiat după ce a fost lovit de un auto”.
Citește și: Imagini cu tramvaiul care a deraiat la Ploiești după ce a fost lovit de un auto – FOTO
IJP Prahova a anunțat că accidentul rutier a avut loc pe strada Democrației, traficul fiind dirijat de polițiștii rutieri.
La fața locului au ajuns și echipaje ale ISU Prahova. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că un tramvai a deraiat.
Potrivit ISU Prahova, o persoană din tramvai este rănită și este asistată medical la locul intervenției.
În momentul producerii incidentului în mijlocul de tramvai se aflau 15 călători, potrivit ISU Prahova.
Un cititor al Observatorulph.ro ne-a transmis imagini de la fața locului.
