Aleșii locali au aprobat încheierea unui contract de comodat între Centrul Medical Mediurg și municipiul Ploiești, în vederea amenajării unui nou centru de vaccinare împotriva Covid-19.
Spațiul, cu o suprafață de 136 mp se află situat în Ploiești, pe strada Plugari, nr. 1 Bis.
Potrivit hotărârii aprobate, primăria ar urma să încheie contractul de comodat „între S.C. Centrul Medical Mediurg S.R.L. și Municipiul Ploieşti pentru folosința
gratuită a spațiului în suprafață de 136 mp din Ploiești, str. Plugari nr. 1 Bis de către
Municipiul Ploiești, pentru amenajarea unui Centru de vaccinare împotriva COVID
19”.
Durata contractului ar urma să fie până la data de 31 decembrie 2021, cu posibilitate de prelungire.
Conform anexei care însoțește hotărârea Consiliului Local Ploiești, Primăria Ploiești, în calitate de comodant, are obligația să utilizeze spațiul strict pentru realizarea centrului de vaccinare și să nu-i schimbe destinația.
Foto cu caracter ilustrativ
