Un bărbat din Florida, pe numele real Joseph L. Davis, a fost căutat de autorități pentru furtul mai multor bijuterii ale iubitei lui din Orange City. Bărbatul le-a dăruit celeilalte iubite, din Orlando, pentru a o cere în căsătorie.
Inelele iubitei din Orange City erau dintr-o căsătorie anterioară ale acesteia și au dispărut, împreună cu alte bunuri, după ce Davis s-a mutat în apartamentul ei.
Ambele femei l-au întâlnit pe bărbatul în vârstă de 48 de ani printr-o aplicație numită „OkCupid”, în perioada 2015 – 2016.
Cele două au apelat la o echipă cu detectivi pentru a-l găsi pe bărbatul iubit.
Totul a fost descoperit după ce iubita din Orange City ar fi aflat că bărbatul are o logodnică în alt oraș.
„Când a căutat pagina de Facebook a logodnicei, a observat o fotografie în care femeia purta o brățară de nuntă și un inel de logodnă identic cu al ei, dintr-o căsătorie anterioară. Când a mers să-și verifice cutia de bijuterii, a descoperit că acestea lipseau,” au declarat polițiștii din Volusia, Florida.
Davis folosea nume diferite cu cele două iubite, una cunoscându-l ca „Joe Brown”, iar cealaltă ca „Marcus Brown”.
Iubita din Orange City a luat legătura cu logodnica din Orlando, ambele colaborând cu o echipă de detectivi pentru a-l găsi pe bărbatul care dispăruse între timp.
Bijuteriile au fost recuperate, iar ambele femei l-au părăsit pe Joseph după această întâmplare.
Sursa: Fox35 Orlando
