Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pe patru săptămâni potrivit căreia temperaturile înregistrate vor fi mai mari decât în mod obișnuit pentru această perioadă, iar precipitațiile vor fi puține și mai mult sub formă de ploaie.
Astfel, de Crăciun și Revelion, în Prahova, vremea va fi în general închisă, dar cu temperaturi mai mari decât cele înregistrate în mod obișnuit pentru sfârșitul lunii decembrie.
La Ploiești, temperatura maximă se va situa de Crăciun în jurul valorii de 5 grade, iar în prima zi a anului viitor vor fi atinse 7 grade, în timp ce minima se va situa în jurul valorii de 0 grade.
În noaptea dintre ani minima va fi de -1 grad.
Prognoza meteo completă (sursa: ANM)
În perioada 21 – 28 decembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
În perioada 28 decembrie – 4 ianuarie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.
În perioada 4 – 11 ianuarie, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
În săptămâna 11 – 18 ianuarie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Descarcă de aici documentul ANM:prognoza-4saptamani
