- Publicitate -

Biroul Electoral a interzis Pro România să mai distribuie calendare ortodoxe cu logo-ul partidului lui Ponta

Biroul Electoral Central a decis că partidul Pro România a încălcat legislaţia electorală prin distribuirea de calendare creştin-ortodoxe imprimate cu logo-ul şi denumirea Partidului PRO România în timpul campaniei electorale şi, prin urmare, i se interzice să mai facă acest lucru.

“Materialele distribuite de Partidul Pro România, constând în «Calendar creştin-ortodox pe anul 2021» reprezentă o modalitate disimulată de campanie prin mijloace nepermise de lege, fapt ce aduce atingere desfăşurării unei campanii electorale echitabile, scopului acesteia, precum şi integrităţii, eficacităţii şi transparenţei procedurii electorale”, potrivit deciziei BEC.

- Publicitate -

Totodată, au fost sesizate organele de poliţie în acest caz, a anunţat PNL într-un comunicat de presă.

Decizia BEC vine în contextul în care, săptămâna trecută, preşedintele Pro România, Victor Ponta, a reacţionat cu un atac voalat la adresa Bisericii Ortodoxe, după ce Patriarhia Română anunţase, în cadrul unui comunicat de presă, că a aflat “cu surprindere” că o entitate politică aflată în campanie a tipărit, cu scopul de a le oferi cetăţenilor ca material electoral, “calendare creştin-ortodoxe false”.

- Publicitate -

În replică, Ponta a argumentat că partidul său a dat calendarele gratis şi a acuzat “o neînţelegere din partea celor care se gândesc doar la câştigul pecuniar”. Detalii aici.

Citește articolul integral pe epochtimes-romania.com

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -