O tornadă a fost filmată de localnici în Tulcea, în zona satului Tatanir, în urmă cu câteva ore.
Pentru județul Tulcea a fost emis un Cod Galben de vreme rea, în localitățile Sulina, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Nufăru, Beștepe, Crișan, C.A. Rosetti, Maliuc, Sfântu Gheorghe, Pardina, Ceatalchioi.
Tatanir este un sat în comuna Chilia Veche din județul Tulcea, Dobrogea, România. Se află în partea de nord a județului, în Delta Dunării, pe malul brațului Chilia.
Meteorolog din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, Mihai Huștiu, a comentat evenimentul la Antena 3:
„Parametrii nu au indicat condiții specifice formării unei tornade. Am văzut și noi filmulețul postat în mediul online. Este vorba de un vârtej de praf. El s-a format în condiții de mișcări ascendente, descendente. Nu este o tornadă în adevăratul sens al cuvântului.
Acel vârtej, care se formează pe sol uscat, nu este specific pentru finalul lunii octombrie. Trebuie să ne amintim că zilele trecute am avut temperaturi de până la 26 de grade, Marea Neagră este destul de caldă, are 16-18 grade și de aici și potențialul atât de mare la această dată calendaristică. Numai astăzi au fost emise, pentru Dobrogea, patru coduri portocalii și treci coduri galbene pentru fenomene meteorologice periculoase iminente.“
