- Publicitate -

Părinții din Urlați, revoltați de modificarea traseului microbuzelor

microbuze ploiestiVestea interzicerii accesului în Ploiești pentru microbuzele și autobuzele de transport interurban care circulă pe rutele din zona de est a județului a stârnit valuri de nemulțumiri din partea părinților ai căror copii fac naveta la Ploiești pentru a merge la școală.

Este și cazul Marilenei Comănici, un părinte din Urlați pentru care mutarea stației de îmbarcare/debarcare din Bariera Bucov în Autogara Bereasca Nord reprezintă o adevărată piedică în educația fiicei sale. ”Începând cu data de 1 aprilie 2013, transportatorii de pe cursele Urlaţi – Ploieşti nu mai au voie să intre în oraş, ci vor parca în noua autogară (particulară!!!!!) din cartierul Bereasca. Problema este că noi cei din oraşul Urlaţi avem copii care merg la şcoală iar această autogară este mult prea departe de centrul oraşului şi chiar de bariera Bucov. Consider că este o îngrădire, o limitare la educaţie. Fata mea este elevă în clasa a X-a la Liceul de Artă Carmen Sylva Ploieşti – profil arhitectură şi nu poate urma acest profil decât în Ploieşti. Dacă această situaţie devine certitudine începând cu 1 aprilie, fata mea nu va mai putea ajunge la timp la cursuri, nu mai zic că seara să mergi până în Bereasca nu e chiar atât de simplu, fiind o zonă periculoasă. Se zice că se va introduce un autobuz de traseu dar care va circula din oră în oră, mult prea rar pentru nevoile navetiştilor. Menţionez că în această situaţie sunt mulţi elevi ai liceelor din Ploieşti care fac naveta de la Urlaţi”, este de părere Marilena Comănici, un părinte din Urlați.

- Publicitate -

Citește și: Cine beneficiază de scoaterea transportatorilor din Ploiești

Transportatorii protestează împotriva scoaterii din Ploiești

- Publicitate -

Mii de navetiști, puși pe drumuri de Consiliul Local Ploiești

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

De ce nu există absolvenți cu indemnizație de șomaj în Prahova? Explicațiile AJOFM

Ca urmare a publicării materialului „Ce arată piața muncii...

Profesoara de matematică din Prahova care predă de 51 de ani: „Mi-am investit energia în sala de clasă, cu copiii”

Născută la Măneciu Pământeni, profesoara de matematică Viorica Preda...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -