În ziua de astăzi este greu să mai surprinzi pe cineva cu un cadou dacă nu este ceva scump sau ceva de mare efect care să conțină o parte din amintirile persoanei respective.
Cu toții ne dorim ca atunci când trebuie să oferim cuiva un cadou să impresionam cu acesta nu doar prin prețul piperat. De multe ori nu avem timp să căutăm sau nu știm ce își dorește persoana respectivă sau poate acea persoana are tot ceea ce își poate dori și ne stresăm de fiecare dată când urmează ziua de naștere, nunta, botezul sau o aniversare a unei persoane importante din viața noastră.
Un cadou ce poate impresiona de fiecare dată este acel cadou care este strict legat de persoana care urmează a fi dăruită, iar ca să fim siguri ca nu vom da greș niciodată este să personalizam cadoul cu amintirile și sentimentele acelei persoane.
Să luăm ca exemplu o cană care nu prea pare a fi un cadou ideal dar atunci când aceasta este personalizată cu fotografiile persoanelor dragi sau cu un text bine ales arată persoanei ce urmează a o primi cât este de importantă și de specială primind în dar un cadou încărcat de amintiri și sentimente. Poate nu vă dați seama dar o cană personalizată este un dar ce continuă să dăruiască zâmbete în fiecare dimineață la cafea, nu doar o bucurie de moment atunci când este primită.

Dacă dorești să impresionezi cu adevarat și să fii cu un pas mai aproape de viitor îți recomandăm un cadou imprimat 3D. Această tehnologie devine din ce în ce mai cunoscută și mai accesibilă în lume și ne permite să creăm un design pe calculator și să producem un obiect fizic în lumea reală din diferite materiale dar în special din plastic.
Unul dintre primele magazine online ce comercializeaza acest tip de cadouri personalizate la noi în România este 3Dgifts.ro ce oferă o calitate ridicată a produselor imprimate 3D și le puteți personaliza cu numele sau cu fotografiile voastre. Găsiți produse imprimate 3D de la suporturi pentru telefon, decoruri pentru tort (cake topper) la lămpi sau veioze personalizate cu fotografiile voastre. De asemenea aici găsiți și cadouri personalizate tradiționale cum ar fi căni, brelocuri sau chiar maimuțoaie personalizate cu fotografia voastră.

Ca un bonus acest magazin online este localizat in Ploiești și se ofera livrare gratuită în oraș indiferent de suma totală a comenzii. Ce rost are să te duci la mall să cumperi o cană personalizată sau un alt cadou când poți comanda pe internet și să îți vină direct la ușă precum pizza. Pentru restul României transportul este de 16 lei sau gratis pentru comenzi mai mari de 200 lei.
Trăim în era tehnologiei și nu mai este mult până când o să avem în casele noastre pe lângă imprimanta normală pentru poze sau documente și o imprimantă 3D. Probabil ați văzut în filmele SF cum unii apasă pe un buton și parcă prin magie apare câte un obiect facut la imprimanta 3D. Deocamdată timpul de prelucrare al unui obiect este de la câteva ore la câteva zile, deci mai avem mult până să ajungem acolo dar cei de la 3Dgifts dispun de această tehnologie și o folosesc pentru a crea cadouri personalizate 3D cu care să impresionăm cu adevărat persoanele dragi.
Cadoul imprimat 3D principal al acestui magazin online este “Lampa Memories Personalizată” unde fotografiile și amintirile sunt mai palpapile ca oricând. Acesta este și un obiect deosebit de decor dar totodata și util în orice locuință și se potrivește a fi dăruit la orice zi de naștere, nuntă, botez, nașilor sau chiar fără a avea un eveniment special.
Pentru a crea aceasta lampă sunt necesare aproximativ 30 de ore de imprimare 3D la care se mai adaugă și timpul de pregătire, post-prelucrare și finisare. Având în vedere timpul necesar ce trebuie alocat pentru realizarea acestui cadou trebuie să îți iei o marjă de cel putin 3-4 zile lucrătoare înainte de evenimentul pentru care este destinat ca acesta să ajungă în timp util la tine.

(P)
