În fiecare dimineață, la poarta fermei de porci din Gherghița este o coadă de câteva zeci de mașini. Vestea că aici se vând ieftin animale numai bune de sacrificat de Crăciun s-a împrăștiat în toată Prahova și în județele limitrofe.
De frica pestei porcine, complexul pentru creșterea, îngrășarea și reproducția porcilor Gherghița, Prahova, vinde porci la prețul de 7 lei/kg, ”în viu”.
Animalele au o greutate cuprinsă între 100 și 130 de kg și se vând cu documente care atestă că sunt sănătoase și bune pentru consum. Porcii se vând cu o singură condiție.
Cumpărătorii trebuie să prezinte de la medicul veterinar din zona de domiciliu un document prin care acesta aprobă tranzacția.
Această obligație este prevăzută și într-un comunicat al DSV privind prevenirea pestei porcine, alături de alte măsuri, precum:
– Să anunţe medicului veterinar din localitate intenţia de a cumpăra, de a vinde porci, pentru a primi recomandările necesare;
– Trebuie să achiziţioneze numai porci pentru consumul familial, din localitatea de domiciliu şi din zone libere de boală;
– Să anunţe Primăria despre cumpărarea porcilor, pentru a fi înregistraţi în registrul agricol;
– Să notifice medicul veterinar din localitate pentru identificarea, înregistrarea porcilor şi a exploataţiilor nonprofesionale de porci;
– Să notifice medicul veterinar din localitate pentru controlul clinic la ieșirea sau intrarea de animale în exploatație şi pentru completarea documentelor legale pentru mișcarea porcilor;
– Să respecte întocmai măsurile dispuse de medicul veterinar privind menţinerea porcilor în adăposturi, pentru a nu veni în contact cu alte animale;
– Să anunţe imediat medicului veterinar apariţia oricăror semne de boală sau mortalitate la animalele proprii, inclusiv a celor înregistrate în gospodăriile învecinate;
– Să anunţe medicului veterinar din localitate intenţia de tăiere a porcilor proprii, pentru a fi asomaţi şi examinaţi înainte şi după tăiere, precum şi pentru controlul cărnii, în special examinarea trichineloscopică;
– Să nu administreze în hrana porcilor resturi menajere;
– Să nu crească porci decât în spații împrejmuite, special amenajate, cu respectarea condițiilor de bunăstare şi nu în aproprierea gropilor de gunoi sau a zonelor populate cu porci mistreţi;
– Să nu accepte efectuarea de tratamente de către persoane neautorizate și să țină un registru al exploatației în care să noteze orice eveniment (intrări, ieșiri, tratamente, tăieri,etc);
– Să nu arunce cadavrele de porci sau alte animale;
– Să anunţe Primăria pentru ridicarea cadavrelor.
ATENȚIE! NUMERELE DE CONTACT DE MAI JOS (0785 075 112 sau 0726 221 596) NU sunt de la ferma de porci din Gherghița!
