Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

prahoveni intepati capuse

Zeci de prahoveni au ajuns în ultima săptămână la spital, după ce au fost mușcați de căpuşe. Trei dintre pacienți au fost diagnosticați cu Lyme.

 

Atenție maximă dacă mergeți la iarbă verde! 51 de persoane au ajuns în ultima săptămână la Spitalul Județean Ploiești, la Secția Boli Infecțioase, după ce au fost mușcați de căpușe. 48 dintre victimele insectelor extrem de periculoase au primit tratament profilactic, multe dintre ele ajungând și pe la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean pentru a scăpa de căpușe înfipte în piele.

„Alte trei victime ale căpușelor au fost diagnosticate cu Boala Lyme și se află sub tratament cu antibiotice, urmând ca, după 21 de zile, să se prezinte iar la medic pentru recoltarea de probe serologice care vor fi transmise la București”, a declarat pentru observatorulph.ro Florin Pușcariu, directorul medical al Spitalului Județean Ploiești.

 

Medicii recomandă ca persoanele mușcate de căpușe să se prezinte la medic de urgență. Nu se recomandă scoaterea căpușelor cu mâna și nici prin metode vehiculate pe internet, cu alcool, cu benzină sau cu acetonă.

În cazul în care victima căpușelor a fost diagnosticată cu Boala Lyme, aceasta trebuie să urmeze cu strictețe tratamentul prescris de medic. Netratată însă, boala poate provoca decesul.

UPDATE: Numărul prahovenilor care au ajuns la spital în ultima lună din cauza căpușelor se cifrează la 120. Din acest total, 10 prahoveni au fost diagnosticați cu Boala Lyme, trei dintre aceștia numai în ultima săptămână.

 

Eveniment
  • Miercuri, 19 Iulie 2017
  • De Roxana Tănase

Accident feroviar ieri noapte la Breaza

Accidentul feroviar a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01.20, la Breaza. Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost accidentat de un tren. Potrivit primelor informații, o...