- Publicitate -

CSU Asesoft, probleme în finala cu Oradea

Data:

Distribuie articolul:

Finala

Finala Ligii Naționale, dintre CSU Asesoft și CSM Oradea, păstrează în linii mari coordonatele penultimului act, câștigat în „decisiv” de ploieșteni. După o primă prestație nereușită, Burlacu și compania s-au revanșat în fața propriilor suporteri, egalând scorul la general și mutând astfel suspansul în Sala „Antonio Alexe”, pentru meciurile 3 și 4.

- Publicitate -

Campionii au tras la timp învățămintele necesare din eșecul suferit sâmbătă seară și au avut o cu totul altă atitudine în meciul secund. Exercitând o presiune cosntantă asupra fundașilor adverși, care doar rareori au mai beneficiat de aruncări deschise, elevii lui Arnautovic au făcut legea în prima repriză. Mohammed a destabilizat în permanență defensiva oaspeților, Krapic – venit de pe bancă, a adus puncte importante în momentele cheie, iar Burlacu a fost din nou la înălțime, în duelul cu Nicoară. Simțind că băieților săi le fuge covorul de sub picioare, Cristian Achim a ordonat un plus de agresivitate în apărare, lucru care nu i-a incomodat însă pe campioni. Subotic, Nicoară și Denison au ieșit la rampă mai degrabă prin prisma greșelilor personale – 3 de fiecare în doar 18 minute, iar „alb-albaștrii” conduceau cu 54-36, la jumătatea meciului. Arnautovic nu a schimbat formula câștigătoare la revenirea de la cabine, Krapic și Szijarto rămânând pe teren și în debutul părții secunde. Croatul a continuat să înscrie de la distanță, scor 58-44 (min 24), în timp ce „Levi” – căruia banca tehnică i-a trasat sarcini strict defensive, a reușit să-l tempereze pe Franklin. Căpitanul CSM-ului avea totuși să-și facă simțită prezența la finalizare, în urma unor încrucișări cu Burlacu, iar orădenii strângeau diferența, scor 70-58 (min 30). Secvența decisivă a fost inaugurată de coșul lui Burlacu, după pasa de excepție a lui Mohammed, dar bihorenii nu au depus armele. Același Franklin i-a provocat pe fundașii ploieșteni la acțiuni în relație „unu la unu”, în vreme ce Subotic, pe acțiuni în tranziție, s-a dovedit un real pericol de la semidistanță, până în momentul eliminării survenite în minutul 34. Rămași în „inferioritate” la nivelul garniturii de start, „roș-albaștrii” au abuzat în zadar de aruncări de la distanță, pentru ca, la celălalt panou, Krapic și Mohammed să împacheteze victoria pe deplin meritată a campioanei. sursa:csuasesoft.ro

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Se schimbă vremea. Când vin ploile

Deși suntem în pragul verii, temperaturile continuă să fie...

Imagini de la incendiul din Comarnic

Am primit la redacție imagini cu incendiul de la...

Un prahovean băut și fără permis a fost prins în timp ce conducea un vehicul neînmatriculat pe DN1A

Vineri noapte, pe DN1A, polițiștii din Boldești-Scăeni, au oprit...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Se schimbă vremea. Când vin ploile

Deși suntem în pragul verii, temperaturile continuă să fie...

Imagini de la incendiul din Comarnic

Am primit la redacție imagini cu incendiul de la...
- Publicitate -