- Publicitate -

A vrut să ajute o tânără dându-i haine de pomană. Ce a urmat

Data:

Distribuie articolul:

O tânără în vârstă de 25 de ani, mamă a doi copii, dintre care unul de doar câteva luni, a ajuns în atenția polițiștilor din Câmpina după ce a reușit să înșele mai multe persoane printr-o strategie foarte bine pusă la punct și care, până acum, a dat rezultate.

- Publicitate -

Aceasta profită de spiritul civic al oamenilor, le vinde povești lacrimogene, le povestește câte de greu este să crești doi copii atunci când ești tânără și nu ai un venit sigur, acceptă apoi micile ajutoare, dar, odată intrată în casa binefăcătorilor, nu pleacă doar cu pachetul dat de pomană ci și cu alte bunuri pe care le șterpelește cu un talent de borfaș cu ștate vechi. Se pare că tinerei i-a mers bine o perioadă până în momentul în care una dintre victime a decis să depună o plângere la poliție.
Femeia a fost dată în vileag de o tânără din Câmpina. M.M. povestește că, imediat după sărbătorile de iarnă, a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care anunța că are mai multe haine de donat, iar cei interesați o pot contacta.
“M.C. m-a căutat imediat și mi-a spus o poveste extreme de tristă. Mi-a spus că are un copil mic, de câteva luni, că nu are bani să-i cumpere lapte, că se descurcă greu… Am crezut-o și am chemat-o acasă să-i dau câteva haine pe care le strânsesem. În data de 19 ianuarie, la ora 10 dimineața a venit la mine acasă, dar nu a plecat doar cu hainele,” povestește femeia.
După ce M.C. pleacă din casă, M.M. își dă seama că telefonul său mobil a dispărut. 
“Inițial am crezut că, în învălmășeala aceea, s-a pierdut printre hainele pe care i le dădusem Mihaelei așa că am sunat-o cu intenția să o rog să verifice dacă nu cumva telefonul este în pachet sau poate o fi căzut prin buzunarul unei geci. Nu m-am gândit la început la ceva rău. Nu mi-a răspuns la telefon și nici măcar la sms-uri. Am încercat apoi să o contactez pe facebook, dar, surpriză, mă blocase. Abia atunci mi-am dat seama că dispariția telefonului nu era o greșeală, o întâmplare nefericită.” 
Vezi cum se numește femeia care profită de bunătatea oamenilor și fotografia ei pe stopinfractori.ro

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Marea Neagră a devenit turcoaz pe litoralul românesc. Explicațiile specialiștilor

Pe litoralul românesc, mai exact în partea de sud...

Cine candidează la Primăria Ploiești

Pe 9 iunie, ploieștenii sunt chemați să-și aleagă primarul...

Ziua porților deschise la UPG Ploiești. Elevii din liceele prahovene sunt așteptați să cunoască oferta educațională

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești invită elevii din colegiile și...

De la 1 iulie se scumpesc benzina și motorina. Câți bani va costa un ”plin”

În ultima perioadă, carburanții s-au ieftinit, iar motorina a...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Cine candidează la Primăria Ploiești

Pe 9 iunie, ploieștenii sunt chemați să-și aleagă primarul...

Ziua porților deschise la UPG Ploiești. Elevii din liceele prahovene sunt așteptați să cunoască oferta educațională

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești invită elevii din colegiile și...
- Publicitate -