Observatorulph.ro continuă seria interviurilor cu politicienii prahoveni, în perspectiva alegerilor locale din 5 iunie. Astăzi publicăm interviul acordat de Mihai Apostolache, președintele PSRO Prahova, partid condus de Mircea Geoană, care a semnat recent un protocol cu PNL.

Reporter: De ce ați ales sa activați politic în cadrul unui partid aproape necunoscut precum PSRO?

Mihai Apostolache: Pentru ca întotdeuna mi-a plăcut să construiesc. Este adevărat că nu este deloc ușor să pornești proiecte politice noi în actualul peisaj politic românesc dominat de două partide și că prioritățile mele erau mai degrabă canalizate către mediul universitar, nicidecum către politică, însă invitația făcută de Președintele Mircea Geoană de a reveni în echipa dânsului pentru a construi împreună Partidul Social Romanesc (PSRO) m-a determinat să îmi revizuiesc agenda personală și să includ în cadrul priorităților și acest proiect. Știu că ar fi fost mult mai confortabil să activez în cadrul unui partid mare, cu vizibilitate crescută, care se bazează pe un anumit suport electoral și care oferă o siguranță relativă celor care candidează ca vor obține mandatele respective, comparativ cu un partid nou înființat, care, teoretic, ar avea mai puține șanse de reușită în alegeri. Consider, însă, că dacă pornești la drum cu bună-credință, ești deschis față de oameni și asteptările lor, ai candidați hotărâți să câștige competiția electorală pentru a deveni reprezentanții colectivității, ai toate șansele de reușită.

Cât a contat în luarea acestei decizii relația de prietenie pe care o aveți cu Mircea Geoană?

Este adevărat că relația mea cu presedintele Mircea Geoană depășește sfera politică fiind, în primul rând, o relație de prietenie. Acest lucru mă onorează, dar în egală măsură mă și obligă.  Este onorant să stai la masă cu un fost ambasador al țării tale în SUA, un fost ministru de externe, un excelent diplomat, un om care, alături de mulți alții care iși iubesc țara, a pus România pe drumul european și euroatlantic. În același timp, ca prieten, trebuie să muncești mult mai mult decât oricare alt coleg alături de cel cu care ai pornit la drum pentru că altfel demonstrezi contrariul.

Mai e loc pe scena politică de încă un partid? Ce șanse are PSRO în contextul actual?

PSRO este un proiect politic nou pornit de președintele Mircea Geoană în primavara anului trecut, din dorința de a împrospăta scena politică românească și de a răspunde așteptării legitime a unei părți importante a populației de înnoire a clasei politice. PSRO este un partid de stânga modern, care are în frunte un lider pro-occidental hotărât să ofere șansa, în primul rând, celor care nu au mai facut politică să își decidă singuri soarta, oferindu-le posibilitatea să ocupe funcții de conducere în cadrul partidului la toate nivelele de decizie și să candideze în alegeri, lucru realizabil prin înscrierea în proiectul 51%. Ne dorim ca majoritatea persoanelor care intră în conducerea locală, județeană sau națională și pe listele electorale ale partidului să fie din afara politicii, iar restul de 49% să fie persoane cu experiență în mediul politic.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, susțin cu tărie că România are nevoie de pluralism politic, nicidecum de monopol politic. De aceea, trebuie încurajată apariția oricărei formațiuni politice și, totodată, trebuie asigurate șanse egale pentru toți competitorii politici. Privitor la locul PSRO pe scena politică românească, observ că începem să ne conturăm ca o a treia cale în politica românească. Fiind la început de drum, lucrurile se mișcă mai greu, dar am credința că dacă oamenii ne vor cunoaște din ce în ce mai mult, vor reține sigla noastră, inima cu harta României în centru, vor înțelege măsurile cuprinse în programul politic “România Socială”, în 5 iunie vor fi împreună cu candidații noștri și ne vor susține în demersurile noastre.

 Cum îi convingeți pe oameni să candideze la alegerile locale din 5 iunie din partea PSRO?

Oferindu-le un loc în echipa PSRO Prahova pentru a candida din partea și cu susținerea noastră. Care din partidele tradiționale oferă șansa unei persoane care nu a mai făcut politică să intre în competiția electorală? Evident, niciunul. Noi le spunem următorul lucru: Vrei să contezi pentru colectivitatea locală în care trăiești? Atunci vino să candidezi! Problemele legate de transportul local, de infrastructura, problemele din educație, sănătate etc. nu se rezolvă stând pe margine și comentând, ci implicându-te. Noi, PSRO, oferim șansa oamenilor să se implice în rezolvarea problemelor comunităților locale.

Care va fi candidatul PSRO la Primăria Ploiești?

Nu am stabilit încă candidatul pentru Primăria Municipiului Ploiești. Sunt trei variante pe care le analizăm în acest moment și vom lua curând o decizie. În schimb, am desemnat candidatul pentru Primăria Municipiului Campina, în persoana doamnei avocat Nicoleta Gherman.

Ce semnificație are alianța cu PNL? Nu cumva e ca în bancul cu șoricelul și elefantul?

Nu vorbim de o alianță cu PNL-ul, ci doar de un protocol de colaborare. Fiecare partid are candidați proprii în alegerile locale, are un program propriu de guvernare locală și își păstrează direcția doctrinară. Din acest protocol de colaborare sunt importante două elemente: susținerea reciprocă în secțiile de votare, astfel încât procesul electoral să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale; formarea de majorități în consiliile locale și județene, după alegerile locale din 5 iunie.

Ce mesaj le transmiteți prahovenilor cu trei luni înainte de locale?

În primul rând să aibă încredere în Partidul Social Romanesc, în echipa PSRO Prahova, o echipă dinamică, aflată într-o continuă dezvoltare. Spun asta pentru ca din 28 septembrie 2015, data desemnării mele, de către conducerea centrală, ca președinte interimar al PSRO Prahova, și până astăzi, această echipă a crescut în câteva luni de la un membru la peste 2000 de membri. În al doilea rând, prahovenii trebuie să știe că PSRO nu este un partid creat pentru alegerile din acest an, ci este un proiect politic pe termen lung, prin care se urmărește profesionalizarea treptată a clasei politice din România. În al treilea rând, fiecare prahovean trebuie să înțeleagă că implicarea în viața publică reprezintă modalitatea prin care poate schimba ceea ce nu funcționează corect într-o comunitate cu ceva mai bun. Indiferența și dispretul față de politică sunt pe deplin justificate în actualul context politic. Însă neimplicarea conduce la menținerea aceleiași stări de fapt, nicidecum la progres. Implicarea dezvoltă România, în timp ce nepăsarea afectează grav interesele cetățenilor români. Închei cu unul din motto-urile PSRO: “Șansa surâde celor care îndrăznesc!”.