- Publicitate -

Alegeri amânate la PSD Ploiești! Vezi de ce

psd ploiesti alegeri

Motivul amânării este că, la fel ca și în alte municipii unde au existat probleme de imagine, reprezentanți ai conducerii centrale vor să participe la desfășurarea alegerilor din Ploiești.

„Decizia ca alegerile să aibă loc la toamnă a fost luată de conducerea centrală, considerându-se că în toamnă toată lumea se întoarce din concedii. În plus la această oră sunt programate întâlniri în teritoriu, la diverse filiale din țară”, a explicat deputatul Ion Eparu, președintele interimar al PSD Ploiești. Deputatul a lămurit și povestea legată de candidaturile care ar exista pentru funcția de președinte al organizației municipale. „Potrivit statutului, inclusiv în timpul Conferinței Municipale, orice membru al partidului se poate autopropune”, a declarat președintele interimar al PSD Ploiești, dezmințind astfel și zonurile apărute că s-ar fi retras din cursa pentru șefia organizației municipale. „Nici vorbă de așa ceva. Este o dezinformare, care nu este întâmplătoare. Astăzi am plecat pentru trei-patru zile în concediu și cred că este vorba de o acțiune dirijată. Repet, amânarea alegerilor de la PSD Ploiești a fost o decizie de la centru, care are și o justificare”, a susținut deputatul prahovean.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ce poți face duminică în Ploiești și împrejurimi: teatru, petreceri și evenimente speciale

Vremea se anunță însorită astăzi, ultima zi din weekend,...

Domeniul Cantacuzino, locul unde ruinele învață din nou să trăiască

Există locuri care impresionează prin dimensiuni, altele prin istorie....

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -