Un muncitor cu ilic și fes pe cap făcea astăzi retușurile înaintea predării Salonului 1 „modernizat” al secției Chirugie 2, beneficiarului – Spitalul Județean de Urgență Ploiești. În salon intri după ce dai la o parte folia de plastic atârnată pe niște sârme care ocupă jumătate din hol. La secția Chirugie 1, cu saloanele “modernizate” de mai multă vreme, un maldăr de saltele stă în devălmășie la capătul holului secției. La ele ajungi după ce treci de noptierele jerpelite garate reglementar pe același hol. Spitalul Județean de Urgență Ploiești (SJUP) se schimbă la față jenant.

Chiar așa, ați mai fost în vizită de lucru la Județean?
“Am fost în vizită la un prieten internat la Județean. Nu știu dacă dumneavoastră, presa, sau vreun oficial, ați mai trecut în ultima vreme să vedeți ce se întâmplă pe acolo. Nu-mi pot imagina cum lucrează oamenii ăia la chirurgie. E mai rău decât într-un spital din Africa (…)”, sună mailul primit recent pe adresa redacției. Suficient cât să-mi redeschidă apetitul morbid pentru o vizită de lucru la spitalul care ieri-alaltăieri invita presa să se mire despre cât de fabulos este “salonul etalon” a cărui modernizare a fost finalizată cu succes. Mă refer mai precis la salonul III, de la etajul V, din cadrul secţiei Cardiologie la a cărui inaugurare cu tam-tam și oficialități, Alexandru Băloi, noul director al SJUP, anunța cu maximă competență și încredere viitorii beneficiari: “Pacienţii trebuie să ştie că aşa vor arăta, până la finalul anului 2015, toate cele 93 de saloane existente în spital. În plus, la fiecare salon, inclusiv la acesta etalon vor fi schimbate şi uşile, geamurile, vor exista ventilatoare pentru grupurile sanitare şi buton de alertă pentru camera asistentelor. Nu în ultimul rând, trebuie precizat că în salon vor fi numai cinci paturi, iar între ele vor exista şi paravane pentru intimitatea pacienţilor. Practic, în aproximativ 2-3 săptămâni, acest salon va putea fi dat în folosinţă, urmând pe parcurs să fie realizate şi celelalte, după acelaşi model. Mobilierul utilizat pentru acest salon nu este nou, ci este din donaţiile primite în anii trecuţi la spital’’. Nu-i așa că după ce citiți aceste vorbe vă curg balele de pofta unei internări mici, fie ea și de urgență? Recunoașteți că da!

Sfânta folie de celofan
În această stare m-am strecurat pe șantierul liniilor de tramvai către spital: de entuziasm contagios. Intru și primul lucru care mă șochează literalmente este acela că nu mai este nimeni la baza scărilor care să-mi ceară ăia 2 lei de intrare. Eram ferm hotărât să le cer bon fiscal. N-a fost să fie. Semn bun, de vremuri normale îmi zic și urc la primul etaj. Ajung la prima secție – Chirurgie 2. O asistentă mă recunoaște, dar se face că nu mă vede când intru și fac poze pe hol. De ce fac poze pe hol? Păi simplu: cum deschizi ușa secției, primul lucru care îți sare în ochi este folia de celofan care ocupă jumătate din el. Agățată de niște sârme, folia maschează intrările în saloanele de pe stânga. Mă duc tiptil către capăt. Fac o altă poză, blițul declanșează, o doamnă din personal mă observă, dar se face că n-a văzut nimic. Semn bun, zic eu, înseamnă că nici medicilor/asistentelor/infirmierelor nu prea le convine ce e aici. Vreau să mă bag după folie, când sunt abordat de un medic. Deoarece așa am convenit, nu o să-i public numele. Oricum, persoană cunoscută. Îi explic de ce am venit, și îl rog, dacă poate, să mă lase să văd un salon “modernizat”. “Cu mare plăcere, nu văd de ce ar fi vreo problemă, mai ales că astăzi le și recepționăm și vom muta pacienții în ele”.

Intrăm după folie în Salonul 1 Chirugie 2. Ghemuit în spatele unui pat de spital din ăla scump, însă acum făcut varză de constructori și de praf, un muncitor cu ilic și fes pe cap făcea ultimele retușuri (îmi cer scuze față de voi, dar până să-i fac poză a dispărut fantomatic din cadru). Înmuia o pensulă în jumătatea de bidon de 5 litri (sau 2, n-am observat cu precizie) în care avea vopseaua lavabilă pe care o întindea peste ultimele petice de glet. În mijlocul salonului care peste câteva ore urma să fie dat în folosință ca “modernizat”, lângă patul demoralizat, două noptiere pline de praf și hăcuite serios de muncitori. “Probabil le-au folosit ca să se urce pe ele pentru că n-aveau la ei decât o scară”, îmi spune o doamnă asistentă care intrase în salon odată cu noi. Mă mir de echipamentul muncitorului care între timp părăsise incinta. “Haideți domnule, nu vă mirați! Domnul ăsta cu încă doi sau trei colegi echipați la fel au modernizat toate saloanele astea. Aveau o scară și lavabilul”, mă lămurește medicul. Întreb și eu, ca neștiutorul, dacă personalul, pacienții, nu au fost deranjați de folie, de praf, de lavabil, de… “Ba da. A fost chiar intolerabil! Am discutat cu conducerea pe tema asta, dar ni s-a spus că astea sunt condițiile și trebuie să le acceptăm așa cum sunt”, îmi răspunde amar. Doctorul este ușor jenat când îl întreb cum se simte când vine la un loc de muncă perfect comparabil cu un spital de campanie gestionat de Crucea Roșie în Congo. “Astea sunt vremurile, domnule Mihai”, după care își cere scuze pentru că trebuie să meargă la pacienți.

Cu lavabilul și gletul am modernizat salonul
Apropo, știți cum au pregătit meșterii materialele? Adică gletul, tencuiala și ce au mai avut nevoie? Răspunsul este atât de simplu: jos, pe gresia salonului. Care gresie nu o să fie înlocuită, bineînțeles, că operațiunea nu e prevăzută în proiect

Probabil la ora la care scriu aceste rânduri, saloanele au fost transmise beneficiarului în următoarele condiții:

• înjghebat un grup sanitar propriu compus dintr-un duș cu mușama, vas de veceu, oglindă și chiuvetă pe o suprafațaă de max 1,5 mp – 2 mp. Cu ușă de termopan
• lavabil dat pe pereți și gletuit găurile apărute – lucrarări la prețuri exagerat de scumpe zicem noi, redactorii cârcotași ai Observatorului, dar despre asta o să vă vorbească colegul Marius Nica în ancheta pe care o va publica repede, repede.

Restul treburilor cum ar fi:

• curățarea gresiei prin mijloace specifice,
• curățarea galeriilor de la ferestre în etate de vreo 30-40 de ani,
• prinderea cearșafurilor pe post de perdele, etc, etc

va fi făcută gratis de personalul subfinanțat al beneficiarului galant.

Jenant!
Am urcat la etajul II, la secția Chirurgie 1. Acolo lucrările de “modernizare”, realizate în condiții identice cu cele de la Chirurgie 2, fuseseră finalizate și pacienții mutați în saloanele extraordinare, nemaipomenite, fabuloase. Rămăseseră doar niște noptiere și un maldăr de saltele în capătul holului. N-am mai urcat la etajul III. Pe scări mi-am dat seama că mă duc degeaba: prezența mea fusese observată și personalul începuse să aibă abordări deviant de amabile.

Am plecat din Județeanul “saloanelor modernizate” ale domnului Băloi bântuit de o imagine: aceea a ușilor saloanelor – de dinainte de ’89 sau de imediat după – care nu fuseseră schimbate, vopsite, fățuite odată cu “modernizarea”. Știți, imaginea aia de lucru vechi, folosit, ponosit, căruia oricât l-ai freca, spăla, curăța… nu-i poți schimba imaginea de lucru murdar, infect, neigienic. Jenant!