DNA a emis un comunicat de presă privind perchezițiile efectuate în această dimineață la sediul Primăriei Ploiești, respectiv acasă la primarul Iulian Bădescu.
Comunicatul DNA:
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013-2014.
În cursul zilei de 03 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații, situate în municipiul Ploiești, dintre care una este sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.