Hoția are, uneori, picioare scurte dar, alteori, poate perpetua mult și bine. Este și cazul unui prahovean din comuna Dubrava, care a fost prins zilele trecute de polițiștii din Valea Călugărească după ce și-a pitit prada în cimitir. Bărbatul se afla deja la a cincea faptă de acest gen. Acum, acesta va fi cercetat, cel mai probabil, în stare de arest preventiv.
Polițiștii Sectiei nr. 10 Poliție Rurală Valea Călugăreasca au fost sesizaţi despre faptul că, într-o cultură de viţă-de-vie, situată în apropierea cimitirului Corlăteşti, printre rândurile de vie, a fost găsit cablu electric. În urma verificărilor efectuate, a rezultat că trei bărbați, doi din comuna Dumbrava și al treilea din comuna Berceni, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale, iar din curtea societății ar fi sustras 200 de m. cablu electric, depozitat pe o rola. Prejudiciul creeat este de 70.000 de lei. Întrucat din cercetari a rezultat că unul dintre bărbați este bănuit de comiterea a patru infracțiuni de furt calificat, aflate în instrumentarea Poliției Transporturi Feroviare Ploiești, procurorul de caz a dispus cercetarea acestuia de către Poliția Transporturi Feroviare Ploiești, urmând să fie luată măsura reținerii acestuia și prezentarea cu propunere de arestare preventivă.
Cercetarile sunt continuate de către polițiștii Sectiei nr. 10 Poliție Rurală Valea Călugăreasca,în colaborare cu Poliția Transporturi Feroviare Ploiești în vederea documentării întregii activități infracționale a celor trei persoane.