- Publicitate -

La sesizarea observatorulph.ro, consilierii au modificat un proiect ilegal

Data:

Distribuie articolul:

proiect viceprimar ploiesti

Astăzi, consilierii ploieșteni au desemnat-o pe Iolanda Băzăvan să îndeplinească atribuțiile de viceprimar, modificând proiectul inițial asupra căruia observatorulph.ro atrăgea atenția că este ilegal!

- Publicitate -

Citește și CINE ESTE CEL MAI NOU VICEPRIMAR AL PLOIEŞTIULUI
Ieri, observatorulph.ro a publicat opinia lui Mihai Apostolache, lector univ. dr. în cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti privind ilegalitatea unui proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Local Ploiești. Articolul, intitulat PE ORDINEA DE ZI A ŞEDINŢEI CONSILIULUI LOCAL PLOIEŞTI FIGUREAZĂ UN PROIECT ILEGAL, a stârnit multă vâlvă în Primărie. Astfel, în urma consultării cu juriștii instituției, a fost modificat proiectul respectiv astfel încât acesta să nu poată fi atacat ulterior în contencios. Practic, consilierul PSD, Iolanda Băzăvan, își va păstra statutul, însă va avea atribuțiile delegate de viceprimar, așa cum prevede legislația administrației publice locale invocată în articolul observatorulph.ro!

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Curse ilegale de mașini și drifturi la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești [VIDEO]

De ani buni, locuitorii din zona Sălii Sporturilor din...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta a fost condamnat cu suspendare

Vineri, 17 mai 2024, Curtea de Apel București l-a...

Serviciul de Ambulanță Prahova face angajări. Ce posturi sunt disponibile

Serviciul de Ambulanță Județean Prahova face angajări. Astfel, se...

Întâmplare la Ploiești, în autobuzul 2: „De am fi toți la fel de umani, bine ar fi…”

Știați că există OAMENI în Ploiești? Într-o lume în...

A început reabilitarea stațiilor de transport în comun de pe Bulevardul Independenței

O altă minune se întâmplă în Ploiești în campania...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta a fost condamnat cu suspendare

Vineri, 17 mai 2024, Curtea de Apel București l-a...

Serviciul de Ambulanță Prahova face angajări. Ce posturi sunt disponibile

Serviciul de Ambulanță Județean Prahova face angajări. Astfel, se...

Întâmplare la Ploiești, în autobuzul 2: „De am fi toți la fel de umani, bine ar fi…”

Știați că există OAMENI în Ploiești? Într-o lume în...
- Publicitate -