- Publicitate -

Deci domnul senator Daniel Savu de la PSD mi-a trimis un punct de vedere/drept la replică

senator_daniel_savuDeci domnul senator din Parlamentul României Daniel Savu de la PSD mi-a trimis un punct de vedere/drept la replică pe marginea superbității de articol pe care l-am scris ieri. Punctul de vedere/drept la replică pe care mi l-a trimis domnul senator din Parlamentul României Daniel Savu de la PSD mi se pare corect – de aia l-am lăsat pe Mișu să-l publice – dar are un defect: adrisantul este greșit. Oricât și-a dori acest domn Mihai Nicolae să ajungă la nivelul meu stilistic și la verva scriiturii mele, mai trebuie să curgă ceva apă pe râul Dâmbu, acest fluviu Neva pe malurile căruia este așezat orașul aurului negru. Deci eu, unicul și inegalabilul Mațefripte, declar și susțin pe proprie răspundere că sunt de acord cu publicarea punctului de vedere/drept la replică pe care domnul senator din Parlamentul României Daniel Savu de la PSD i l-a trimis colegului meu.

Domnule Mihai Nicolae,
Prezentul punct de vedere nu reprezintă în mod special un drept la replică, referitor la articolul publicat duminică, 6 martie 2011, pe www.observatorulph.ro, cu privire la participarea mea în emisiunea “A IV a Putere”, difuzată de Antena 1 Ploieşti.
Puteţi să îl consideraţi o opinie a unei părţi implicate. Înţeleg că şi articolul reprezintă un drept la opinie al autorului, pigmentat cu expresii pe care nu le agreez, dar nici nu le comentez. N-am citit că ar fi un pamflet. Cred că putem vorbi în acest caz despre un anumit tip de eleganţă, mai mult sau mai puţin comercială, pe care fiecare şi-o asumă aşa cum consideră.
Vreau să precizez doar faptul că, la finalul emisiunii mi-am cerut scuze în faţa telespectatorilor pentru maniera în care s-a desfăşurat dezbaterea. Aşa cum am spus şi în emisiune, nivelul discuţiei între doi senatori ar fi trebuit să fie cu totul altul, era de aşteptat să vorbim despre lucruri care îi interesează pe cetăţeni. Totodată, am precizat că mi-am dorit să prezentăm idei şi nu atacuri la persoană.  
O simplă vizionare a emisiunii, cu care vă stau oricând la dispoziţie, vă poate convinge de autenticitatea afirmaţiilor de mai sus.

Domnule Mihai Nicolae,
Sunteţi şi dumneavoastră moderator de televiziune, ştiţi foarte bine că nu era suficient ca doar eu să fiu acela care îşi doreşte o emisiune civilizată. Am încercat de mai multe ori să atrag atenţia asupra acestui aspect, am încercat să îi explic interlocutorului că avem datoria să ne respectăm, dar, trebuie să fiţi de acord cu mine, n-am fost singur !
Sincer, regret că am acceptat această invitaţie, într-o asemenea formulă !
Din acest motiv, pentru perioada următoare, inclusiv cea electorală, voi analiza de două ori oportunitatea de a mă prezenta la aşa-zise “confruntări televizate”. Aş vrea să fiu înţeles foarte clar : nu am o problemă atunci când este vorba despre o dezbatere de idei, fac acest lucru săptămânal la televiziunile de ştiri naţionale, unde adversarii politici nu sunt tocmai comozi, dar ştiu ce este respectul şi comportamentul civilizat. Nu am subiecte pe care să le evit, însă scandalul de tip mahala nu mă interesează, nu doresc să particip la aşa ceva şi nu cred că îi ajută nici pe telespectatori.
Cu speranţa că prin acest punct de vedere scuzele mele faţă de telespectatori şi cititorii site-ului dumneavoastră vor fi acceptate,
Vă mulţumesc pentru colaborare !
Senator Daniel Savu

P.S.: Deci domnule senator din Parlamentul României Daniel Savu de la PSD acea superbitate de producție gazetărească a fost, este și va fi un Pamflet. Problema lu’ Mișu că nu l-a anunțat ca atare.

- Publicitate -

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Imagini de la operațiunea de salvare a bărbatului care s-a răsturnat cu ATV-ul la Drajna – VIDEO, FOTO

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a avut nevoie de ajutor după ce s-a răsturnat, vineri după-amiază, cu ATV-ul pe un drum...

Lista localităților din Prahova unde au loc exproprieri pentru autostrada Ploiești – Buzău

Autostrada Ploiești – Buzău este un tronson din  Autostrada Moldovei –  A7, care va lega Bucureștiul de Moldova, cel puțin până la Pașcani, unde...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Imagini de la operațiunea de salvare a bărbatului care s-a răsturnat cu ATV-ul la Drajna – VIDEO, FOTO

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a avut nevoie de ajutor după ce s-a răsturnat, vineri după-amiază, cu ATV-ul pe un drum...

Lista localităților din Prahova unde au loc exproprieri pentru autostrada Ploiești – Buzău

Autostrada Ploiești – Buzău este un tronson din  Autostrada Moldovei –  A7, care va lega Bucureștiul de Moldova, cel puțin până la Pașcani, unde...

Specialiștii MedLife explică rolul kinetoterapiei la copii: „Se poate descoperi din timp o afecțiune pe care părintele poate nu o observă”

Beneficiile kinetoterapiei sunt multiple, atât în caz de boală, cât și pentru sănătatea fizică și psihică. Specialiștii MedLife ne vorbesc despre importanța acestei terapii...

Campanie antibullying derulată de Protecția Protecția Copilului Prahova

Protecția Copilului Prahova duce campania antibullying în centrele de plasament. „Dacă am greșit, explică-mi și voi înțelege. Dacă nu am greșit, atunci de ce...

Imaginile zilei la Ploiești: A ”înflorit” Palatul Culturii [Galerie Foto]

Intrarea principală a Palatului Culturii din Ploiești arată în aceste zile spectaculos. Meritul este al organizatorilor celor două evenimente desfășurate în acest weekend: „Balul...
Emisiuni
- Publicitate -