- Publicitate -

Dintr-o amendă de 450 de lei, la SGU ajung doar 100 de lei. Tare, nu?

L-am invitat, recent, pe directorul SGU Ploieşti, Constantin Donald (nu râdeţi, aşa îl cheamă), să urce în maşina mea şi, împreună, să căutăm un loc de parcare în zona Halelor Centrale, aşa cum fac zilnic sute de şoferi care vor să-şi facă piaţa.

M-a refuzat , dar m-a trimis la parcarea privată, supraetajată, din spatele Omniei. Aceasta era gândirea de manager al celui plătit din banii ploieştenilor să le asigure un loc public de parcare, fie el şi cu plată: du-te la privat, n-am nevoie de banii tăi! După ce l-am invitat să-mi care sacul de cartofi de 20 de kg de pe platoul Halelor la maşina parcată în locul indicat de el, a încercat să mă convingă cum, de fapt, sunt locuri de parcare berechet.
Acum câteva zile, am văzut că o platformă aparţinând unei firme private ridică maşini prin Ploieşt şi am început ancheta: 

- Publicitate -

O FIRMĂ RIDICĂ MAŞINILE PLOIEŞTENILOR, PE ŞEST, LA COMANDA SGU. CÂŢI BANI CÂŞTIGĂ
Aşa am aflat, cu stupoare, că, din taxa percepută de SGU pentru ridicarea unei maşini, de 450 de lei, în conturile firmei private ajung 350 de lei, iar SGU rămâne cu numai 100 de lei. Cum vă miroase o astfel de afacere? 
În răspunsul transmis redacţiei observatorulph.ro, conducerea SGU susţine că încheierea contractului cu o firmă înfiinţată cu două săptămâni înainte de selecţia de oferte pentru ridicarea maşinilor parcate ilegal este justificată de preţul mare de achiziţie al unei platforme – 100.000 de euro. Potrivit informaţiilor transmise tot de mai-marii SGU, în două luni de activitate, firma Lifting Profesional SRL a ridicat 177 de maşini şi a încasat astfel 61.950 de lei, echivalentul a 14.000 de euro. Păstrând acelaşi ritm, rezultă că într-un an de ridicat maşini, firma îşi va recupera integral investiţia în platformă, lucru pe care-l putea face, la fel de bine, SGU.
În schimb, Donald&Co s-au mulţumit cu mărunţişul şi a încasat doar 17.700 de lei, adică de trei ori mai puţin! 
O altă cifră care mi-a sărit în ochi a fost numărul maşinilor ridicate. Cele două platforme ale SGU au ridicat în opt luni 59 de maşini, adică mai puţin de şapte maşini pe lună, în timp ce privatul a ridicat 177 de maşini în două luni, adică 88 de maşini pe lună, de 12 ori mai mult decât SGU. 
În aceste condiţii, cât de performant este managementul SGU Ploieşti?
Bădescule, ai legătura!

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -