Învățământul nostru la ora actuală este în picaj liber. De ce băgați meditații copiilor și, mai apoi, vă plângeți că au programul încărcat? De ce nu se concepe că se poate lua un examen fără meditații? De ce profesorul nu mai are libertatea de a pune note în catalog? De ce ați transformat învățământul într-o vânătoare de note fără valoare, care nu reflectă deloc nivelul elevului?… sunt doar câteva din întrebările pe care mi le pun în ultima vreme…
Văd în ultima perioadă zeci de părinți care se plâng de faptul că ai lor copii nu mai au copilărie, că au programul prea încărcat, că nu mai apucă să se joacă sau să se odihnească… Apoi văd înșiruite activitățile copiilor: școală, sport, meditații, teme școală, teme meditații. Dacă mai au și 2-3 activități de voluntariat, e tacâmul complet.
Ca părinte încerc să înțeleg situația, pentru că mie nu mi se pare că ar fi chiar așa… Copiii mei în maxim două ore și-au terminat temele. Nu mi se pare că îi ucid profesorii de la clasă cu ceea ce au de făcut. Nu au meditații, lucrează suplimentar doar dacă vor, iar la sport extra școală nu se duc pentru că nu vor. Preferă să iasă afară cu prietenii, spun că nu au timp de sporturi și alte asemenea activități. Și le respect decizia.
Știu cazuri când respectivele meditații (acum se numesc pregătiri) se introduc încă din clasa a cincea. De ce? Mi-e greu să înțeleg… De ce ți-ai chinui copilul pentru ca mai apoi să te plângi că nu are timp? Păi de ce nu are timp copilul tău? Pentru că te-ai grăbit să-i umpli programul, tu, ca părinte! „Să facă sport!”, „Să învețe engleză!”, „Să învețe franceză!”, „Nu se descurcă la matematică la clasă!”, sunt doar câteva dintre frazele pe care le-am auzit, culmea, tocmai din partea celor care se plâng de faptul că nu mai au timp copiii lor…
Înțeleg meditațiile, în clasa a VIII-a, atunci când copilul are nevoie de notă bună la examenul de Evaluare Națională, pentru a-și putea alege liceul și profilul, pentru a putea alege ce vrea să facă mai departe. Nu înțeleg însă meditațiile înainte de clasa a VIII-a, în afară de cazul în care copilul își dorește să aprofundeze o materie. Cheia este „copilul își dorește!”.
De ce ai nevoie de meditații la un liceu de top?
De asemenea, nu înțeleg meditațiile la copiii de la liceele bune. Păi, dacă a intrat la un liceu bun, de top, nu este logic faptul că acel liceu este în stare să-l învețe pe acel copil pentru examenul de Bacalaureat? Pentru ce ar mai avea nevoie de meditații suplimentare? Ar trebui să fie suficient ce face la clasă, că doar acesta este motivul pentru care respectivul liceu este cotat așa cum este cotat, nu?
Dacă un copil are nevoie de meditații pentru a lua BAC-ul la un liceu de top înseamnă doar că, la acel liceu, intră copii de părinți cu bani care își permit să plătească ani de zile meditații pentru copii. Eu așa văd lucrurile…
Și, în aceste condiții, care mai este valoarea liceului? Întreb și eu…
Zilele trecute a venit la mine unul dintre copii și mi-a zis cu reproș: „Să știi că niciunul din colegii mei nu înțelege cum tu nu vrei să-mi bagi pregătire pentru BAC…”. „Nu, nu-ți bag! Ești la liceul la care ți-ai dorit, la profilul la care ți-ai dorit, pentru ce să-ți bag meditații? Hai să vedem dacă, de la ditamai liceul ești în stare să iei BAC-ul onorabil doar cu ce faci la clasă! Că profesorii ăia doar nu stau degeaba la ore…”. Vă jur, mai avea puțin și plângea, în condițiile în care mai are ani buni până la BAC!
Și mi-am dat seama ce înseamnă mentalitatea… În ziua de astăzi nu se mai concepe să iei un examen fără meditații (pregătiri). Copiii nu mai au încredere în ei, în cunoștințele lor și în profesorii de la clasă. De ce s-a ajuns aici? Din cauza părinților în primul rând, care țin neapărat să se laude cu rezultatele copiilor! Nu, nu este normal…
A cui este vina pentru programul încărcat al copiilor?
Revenind la programul încărcat al copilului… Spunea o mămică la un moment dat: „Săracii copii, stau 6-7 ore la școală apoi vin acasă, mănâncă ceva, pleacă la meditații, vin, se apucă de teme, termină târziu și, a doua zi, o iau de la capăt…”
Tot atâtea ore stăteam și noi la școală și temele le făceam în tot atâtea ore ca și acum. Mă uit la copiii mei, nu pot spune că dau pe dinafară de teme. Au timp să se joace, să iasă cu prietenii, să se uite la tv… Și atunci de unde vine revolta părinților? Nu cumva ei sunt vinovați de programul încărcat al copiilor?
În mod normal, în afară de clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, programul ar trebui să fie destul de lejer. Cine este de vină că nu este așa? Nu cumva chiar părinții?
A trebuit să-mi dau acordul pentru trecerea unei note în catalog
O altă problemă cu care ne confruntăm în ultimii ani este faptul că respectul față de cadrele didactice tinde spre… zero! Cadrele didactice nu mai au niciun fel de autoritate. Nu au voie să pedepsească elevul, și trebuie să dea explicații pentru absolut orice măsură de coerciție iau față de un elev (notă mică, notă scăzută la purtare, etc.). De ce?
Am avut un șoc zilele trecute când unul dintre copii a venit acasă cu un formular prin care eu, ca părinte, trebuia să-mi dau acordul pentru trecerea în catalog a unei note obținute la un test inițial. În prima fază am crezut că este o glumă. De când profesorul nu mai are nici măcar puterea de decizie în ceea ce privește notele acordate? A luat elevul o notă mică, înseamnă că nu știe și merită să-i fie trecută respectiva notă în catalog! Nota reflectă cunoștințele lui! De ce trebuie să-mi dau (sau nu) acordul eu, ca părinte???
Da, era vorba de un „test inițial”. Dar testele inițiale sunt tot teste, tot „lucrări de control”, cum le știam noi…
Problema mare este cu noile burse
Dacă până anul acesta notele contau la imaginea elevului și, mai ales, a părintelui, să poată acesta să se laude: „Copilul meu are 10 pe linie!”, „Copilul meu este primul din clasă!”, de acum încolo va conta și la bani. Și să vă țineți vânătoare de note… Școala va ajunge (era deja, dar nu atât de rău) un teren de lupte pentru note.
Fiecare notă dată de un profesor va fi analizată iar dacă, Doamne ferește, profesorul respectiv va considera să dea o notă mică, să vă țineți intervenții și explicații pentru că „i-a stricat media copilului!”. Și atunci ce vor face profesorii la clasă? Vor da note mari degeaba, ca să nu aibă dureri de cap, iar respectivii copii nu vor ști nimic! Dar vor avea note mari…
Am văzut elevi de „10 pe linie” care scriu „de ce” legat (dece) sau folosesc „decât” în loc de „doar”. Care scriu „m-ia dat mama” sau „mam dus la meditații”. Dar au bursă de merit… Ce spune asta despre nivelul lor? Cum au 10 pe linie? Au pentru că învățământul românesc nu mai este decât despre note, nu despre cunoștințe. Acumulăm note, nu informații. Vânăm note nu să învățăm ceva. Și ne mai mirăm că avem atâția analfabeți funcțional…
Atunci când profesorii vor fi lăsați să-și facă treaba la ore fără să fie stresați că vor avea de dat explicații pentru fiecare notă sub 8, atunci când părinții nu-și vor mai aglomera copiii cu meditații și activități extracuriculare, atunci când notele vor reflecta cu adevărat ceea ce știu elevii, poate învățământul nostru va mai avea o șansă. Până atunci, din perspectiva unui părinte o spun, învățământul românesc este în picaj liber și se va face praf când va „atinge pământul”!
