Sunt atât de multe probleme, încât abia dacă reușești să stabilești o ordine a priorităților. În ceea ce ne privește, ordinea are ca prim criteriu interesul general. Cu cât o problemă afectează un număr mai mare de oameni din această comunitate, cu atât mai importantă este problema și devine o prioritate în abordare.
Cam asta facem zi de zi, conștienți fiind că problemele nu se vor termina niciodată, dar cu speranța că vor fi din ce în ce mai puține și nu la fel de grave ca cele din prezent. Totuși, fără implicarea reală a celor care semnalează tot felul de probleme nu se poate face mare lucru. Să le explicăm de ce…
Exemplu de dialog pornit de la o sesizare:
– Pe strada mea sunt multe gropi. Îmi rup articulațiile mașinii și m-am săturat de bătaia asta de joc. Nesimțiții ăștia de la primărie își bat joc. Vin în campaniile electorale, ne mint, îi votăm, apoi dispar. Noi tot cu gropile rămânem. Faceți ceva! Doresc să rămân anonim! Știți dumneavoastră de ce…
– Bună ziua! Pe ce stradă locuiți? Ați sesizat primăria? Să avem totuși o bază de discuție…
– Aaa, nuuu! Păi dacă vă spun pe ce stradă sau dacă fac eu sesizare, atunci o să știe de unde a pornit și nu vreau, pentru știți dumneavoastră ce urmează…
-Ce urmează? Vi se taie capul, vi se fac gropi în plus, ca să vă săturați să mai faceți sesizări? Ce se întâmplă? Și cum credeți că putem face un articol, dacă nici măcar nu știm despre ce stradă este vorba? (n.r. – este drept că unii specifică locul și trimit câteva imagini, dar tot cu rugămintea de a le fi păstrat anonimatul).
-Nu îi știți pe ăștia ce nenorociți sunt. Sunt puternici, domnule… Nu vreau să pățesc ceva…
-Păi… cum să vă ajutăm, dacă nu ne dați un minim de informații, să știm de unde pornim, despre ce loc să punem întrebări, să verificăm dacă este pe lista de reparații sau măcar de investiții?
Am așa decurge un dialog, indiferent dacă problemele sunt legate de străzi, de locuri de parcare, de iluminat public, curățenie sau oricare altă problemă. Finalul diferă, în sensul în care unii, puțini la număr, înțeleg că nu pățesc nimic și își asumă, fără ca noi se le divulgăm datele personale, pentru că nu acesta este scopul. Alții, deloc puțini, se supără brusc și schimbă abordarea, cu un soi de text pe care încerc să îl reproduc:
”- Normal… Mi-am imaginat eu că sunteți mână în mână cu mafioții ăștia. Presa din ziua de azi… Lasă, că știu eu cum merge treaba…” (discuția se încheie uneori cu insulte sau blesteme 😊)
Am să vă mai relatez pe scurt un caz de sesizare, de această dată făcută de un aparținător al unui pacient ajuns la UPU – SJU Ploiești:
”-Aseară, bunica mea a ajuns la urgențe. Avea tensiune mare. A venit o doamnă și i-a luat tensiunea, apoi a plecat și zicându-i să aștepte. Am stat vreo patru ore, pentru că au mai venit unii cu salvările, cred că de la un accident, unii cu alte probleme, care au intrat în față. E bătaie de joc! Scrieți despre asta! Spitalul morții…
-Bunica ce face acum? Cum se simte? Unde este?
-Păi a venit iar tanti aia și a luat-o la consult, apoi i-a dat drumul acasă, zicând că e din cauza vârstei și că nu are probleme grave care să necesite internare. Ăștia își bat joc de noi!
-Și? Cum se simte?
-Acum e bine, că și-a mai revenit, dar să scrieți ce nenorociți sunt ăștia și cum își bat joc de oameni. Și vreau să rămân anonimă, că dacă mai am nevoie ăștia mă iau la ochi și vă dați seama ce se întâmplă. Să îi ziceți directorului ăla să se ia de ei, că nu așa se vorbește cu oamenii.
-Așadar, nu vreți să ne spuneți cum se numește pacienta care nu ar fi fost abordată corespunzător, nu ne spuneți exact ce s-a întâmplat, dar vreți ”să-l punem” pe director să îi certe pe cei de la UPU? Cam greu, dacă în mod concret nu avem un caz. Ați filmat ceva, ca să avem o probă, nu doar o poveste? În altă ordine de idei, înțelegem că nu era un caz de UPU, că poate chiar ați încurcat urgențele reale. Ați încercat totuși să abordați mai întâi medicul de familie al doamnei? Era disponibil?
-Nu am încercat, că aia e o proastă. Degeaba mă duc acolo, că diun cauza ei face tensiune, că i-a dat pastile care nu au afect. Și voi sunteți mână în mână cu ăștia și lăsați oamenii să moară. Lasă, că știm noi…”
….ce să mai spui, după un asemenea final de discuție?
Două vorbe despre asumare
Cumva, ceea ce tuturor ni se întâmplă, vorbind totuși despre probleme reale, ni se întâmplă și pentru că cei care decid s-au obișnuit cu lașitatea, cu lipsa de asumare, cu faptul că cei mai mulți sunt ”viteji” doar online. Ați văzut vreo petiție online să rezolve ceva? Știu, e o modă, dar e lipsită de eficiență în 99,9% dintre cazuri. În rest, lipsa de reacție, gândul că alții ne rezolvă problemele, plus o serie de argumente ilogice pentru justificarea ”datului pe după cireș”, toate acestea întrețin o mocirlă din care nu avem cum să ieșim.
Ce vă imaginați că se întâmplă? Chiar dacă e uneori coleric, credeți că primarul vine și vă dărâmă gardul, că pune angajații de la SGU să vă blocheze roțile sau să vă sudeze ușa de la bloc? Credeți că personalul de la UPU are două seturi de cuțite, iar când veți mai merge acolo cu vreo problemă se va verifica lista ascunsă sub o targă, pe care sunt numele celor care cândva au sesizat (justificat sau nu) o problemă? În cazul în care sunteți pe listă, direct în femurală se duce unul dintre cuțite, apoi pe fișa medicală o să figurați ca decedat de Covid?
Desigur, în această comunitate, ca oriunde în lume, există și personaje care au un comportament nepotrivit, care pot reacționa nu așa cum ne așteptăm sau cum ne dorim, dar de aici și până la teama că vi se întâmplă ceva e cale lungă. Apoi, dacă chiar vi se întâmplă, de asta suntem aici, de asta sunt o mulțime de oameni zdraveni la cap în comunitate, care vor reacționa. Credeți-ne, chiar sunt!
Asumarea este un prim pas spre rezolvarea unei probleme. Se credibilizează un caz, se oferă elementele care să contureze și chiar să probeze situația sesizată. Întrebați-i pe cei care și-au asumat și verificați dacă mai sunt în viață. 😉 Vă garantăm că da!
Ca să fiu mai clar, una e să te gândești la a-ți asigura discreția în cazul în care ai un pont despre trafic și consum de droguri și cu totul alta e situația când vecina și-a spălat butoiul cu varză și a vărsat lăturile în stradă.
Luați exemplul altora, unde asumarea funcționează!
Am privit cu atenție la ceea ce s-a întâmplat în Franța, în ultimele săptămâni. I-am văzut ieșind imediat în stradă, după ce legislativul a încercat ”să umble” la vârsta de pensionare. I-am văzut cum au reacționat, tot în stradă, la problemele legate de zootehnie, de criza carburanților. Nu stau la discuții și nu înghit gogoși sau nedreptăți. Cumva, presiunea publică vine să contrabalanseze excesele de putere, măsurile pe care oamenii le percep abuzive sau indolența în unele cazuri.
Cum ar fi fost dacă jumătatea populației Ploieștiului, în speță cea afectată de criza sistemului centralizat de termoficare, ar fi fost în stradă, încă din prima luna, adică din vara anului trecut? Nu contează cine au fost vinovații! Ar fi zbârnâit fundurile și prin Primărie și prin CJ și nu ar fi durat circul o jumătate de an. Să fiți convinși că dacă nu le pasă, de așa ceva se tem. Dar, pentru că nu au simțit presiunea publică, și-au permis să plimbe pisica, să facă circ și să se bazeze, ca de fiecare dată, că până la alegeri lumea mai uită, că aruncă pe final niște praf în ochi cu 2-3 realizări și gata… încă patru ani de veselie. Gândiți-vă serios la asta!