Ninge de mai bine de o zi. Nu a nins mult, nu este vreo iarnă care să paralizeze totul în jur, dar a nins suficient cât să se vadă nesimțirea în forma ei pură, alb pe negru.
Când e vorba de încasat, să te ferească Sfântul să nu plătești, pentru un loc de parcare din patrimoniul municipalității…
Într-un fel, e normal să plătim, așa cum se plătește în toată lumea civilizată. Doar că, la noi nu e administrația civilizată, de unde și tendința unora dintre noi de a trata cu lipsă de respect, dovadă și felul în care parcăm pe două locuri. ”Mai contează, în mizeria asta…”, spunea un trecător.
Contează, dar asta e o cu totul altă problemă și ține de bunul simț al fiecăruia. Ceea ce contează cu adevărat în imaginea acestui articol este faptul că se încasează bani pentru parcările cu plată, dar nu știm ce se întâmplă cu acești bani. Oare nu ar fi trebuit să fie folosiți pentru întreținerea acestor parcări? Spre exemplu, atunci când ninge, angajații SGU, societate din subordinea municipalității, să fie scoși la deszăpezire. E mult, e greu, cum e? Știu că prin cartiere nu se face nimic, dar am zic că măcar aici, în buricul târgului, să mimeze ceva… Uite că nici aici!
Este o reală plăcere să cobori din mașină în mizerie, să te duci să-ți plătești parcarea, apoi să te întorci prin aceeași mizerie la mașină. Până la urmă, udatul la picioare de ce să nu se plătească? Prostia noastră și domnia lor se plătesc!
Asta e, atât s-a putut…
Nu e cazul să vă reamintim ce s-a întâmplat ieri în Ploiești, respectiv ce se întâmplă astăzi, adică… nimic. Ce curățare căi publice, ce deszăpezire, ce respect? De unde? Lasă așa, că toate trec. Trece și iarna, care noroc că nu e una grea, vine căldura, dar nu pe conducte, ci de afară, toate trec. Până la urmă, dacă nimeni nu are nimic de spus, dacă supărarea se manifestă exclusiv online, înseamnă că nu e chiar așa grav, nu?
Nimeni nu e etern, nimic nu durează la nesfârsit. Poate, într-o zi, săracul oraș bogat va avea și puțin noroc. Și este doar o chestiune de noroc, dacă se va schimba ceva, pentru că nimeni nu face nimic pentru asta. Și avem o armată de oameni plătiți pentru asta… edili, consilieri locali sau personali, șefi de societăți din subordinea municipalității, șefuleți și șefuți de toate culorile politice, plătiți mult peste ceea ce primesc cei care mai și muncesc, care își plătesc taxele și impozitele. Pentru ce încasează ăștia atâția bani, dacă unica lor rezolvare a fost: ”lasă că se încălzește și se topește…”???
*Vom reveni în aceste zile cu situația costurilor pentru deszăpezire, care precum în cazul încălzirii se plătește, dar nu se primește.