- Publicitate -

Rafila: ”România va trebui să plătească pentru distrugerea a 8 milioane de vaccinuri anti-COVID” – De ce România și nu cei care au decis, domnule ministru?

Asumarea răspunderii este doar o glumă proastă, atunci când este invocată de decidenții politici. Ultimul exemplu este legat de scandalul achizițiilor bezmetice de vaccinuri anti-Covid – unii au decis, iar noi suntem buni de plată, în solidar.

Era evident că nu vor fi utilizate. Era clar că statul român își asumă o cheltuială fabuloasă, în condițiile în care banii puteau fi folosiți în jalnicul și subfinanțatul sistem de sănătate. Până și un copil poate afirma că este o crimă să nu aloci bani pentru multele sectoare ale medicinei care ar fi putut salva vieți.

- Publicitate -

Să nu uităm: Marcel Ciolacu susținea că România ar fi cumpărat peste 100 de milioane de doze pentru 15 milioane de români care ar fi putut să se vaccineze! Rafila spune că doar 40 de milioane, dar nici măcar așa nu se justifică.

Florin Cîțu, întrebat despre situație, când a fost debarcat din funcția de premier, din frustrare a scăpat-o: „Nu îmi dau seama unde este semnătura premierului, când comanda a fost făcută de Ministerul Sănătății și plata este făcută de Ministerul Finanțelor. Ministerul Sănătății putea să spună oricând că nu vrea să dea comanda, Ministerul Finanțelor că nu vrea să plătească. E adevărat, putem să o anchetăm pe Ursula (von der Leyen – n.r.), să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract pentru toată Uniunea Europeană.”

Cu alte cuvinte, Cîțu recunoștea în aprilie că ne-au fost băgate pe gât. Cine să-i mai întrebe pe decidenți și ce sens mai are să întrebe cineva pe Cîțu, care recunoaște că a fost un biet executant?…

- Publicitate -

Suntem buni de plată? De ce noi și nu cei care au semnat? 

Actualul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, pe atunci doar un ”biet” reprezentat al OMS, afirmă că România va trebui să plătească pentru distrugerea de vaccinuri anti-COVID, în condiţiile în care nu mai există interes nici măcar pentru primirea acestuia de către alte state.

Rafila: „Am reuşit un lucru important la începutul anului 2022, când am putut să vindem 7,5 milioane de doze, am salvat circa 150 de milioane de euro, am vândut la acelaşi preţ la care au fost achiziţionate.

Ulterior am făcut câteva demersuri, unul dintre ele a fost public, referitor la scrisoarea pe care am adresat-o 10 state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, pentru ca dozele care ar mai trebui să vină din contractul pentru anul 2022, respectiv pentru anul 2023 să fie reduse substanţial, încât să nu aruncăm vaccinuri.”

- Publicitate -

În prezent, în depozite, România mai are 8 milioane de doze de vaccin pe care „nimeni nu vrea să le primească nici măcar gratis”. Unele dintre ele vor expira în perioada următoare, iar România va trebuie să plătească pentru distrugerea lor.

Același Alexandru Rafila: „Nu răspunde nimeni apropo de chestiunea asta, ministrul Sănătăţii de la acea dată, primul ministru de la acea dată au semnat acest memorandum care obligă România să achiziţioneze această cantitate”.

Ce înseamnă ”România este obligată să plătească”?

Înseamnă că din bugetul țări, tu, eu și oricare alt român achităm paguba, achităm deciziile unor inepți care au fost plătiți regește să ne reprezinte, care au luat decizii în numele nostru, dar care niciodată nu ne-au întrebat. Schema e simplă: tu votezi, ei te reprezintă, tu taci și plătești. Și dacă vezi că nimeni nu are nimic de spus, nimeni nu protestează, atunci înseamnă că e ok așa… Știți cum sună asta? ”Noi ne asumăm răspunderea că vom face totul pentru ca voi să plătiți!” Și o să plătim…

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Cum contribuie Prahova la Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României

Proiectul Neptun Deep, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -