- Publicitate -

Experiența autorecenzării. Cât timp trebuie să aloci pentru a te autorecenza și la ce întrebări trebuie să răspunzi

Încă de la începutul lunii ne-am propus în familie ca weekendul acesta să facem autorecenzarea. În primul rând din cauza incertitudinii etapelor ulterioare. Pe principiul: „Facem acum și scăpam, ne-am luat o grijă de pe cap”, am trecut duminica aceasta la autorecenzarea „gospodăriei” noastre.

Pentru toți cei care intenționează să se autorecenzeze, trebuie să spun că, pentru o singură persoană cu locuință la bloc proprietatea personală, fără alte persoane aflate în întreținere, întregul proces durează cam 20-30 de minute. Pentru o familie cu 5 membri durează peste o oră şi 30 de minute, în condiţiile în care vorbim de situaţii obişnuite (apartament de bloc, fără persoane care lucrează în străinătate, o singură familie în gospodărie, etc.).

Autorecenzarea cuprinde 2 etape: recenzarea locuinței și recenzarea persoanei. Recenzarea locuinței se realizează o singură dată, indiferent de numărul de persoane din gospodărie.

Preliminariile autorecenzării

La început trebuie să treceți adresa unde locuiți, CNP, alte proprietăți precum și o adresă de mail validă unde veți primi linkul pentru continuarea autorecenzării. În cazul nostru a fost vorba de o singură proprietate.

Odată primit linkul autorecenzarea, cu cele două etape, poate începe.

Recenzarea locuinței

Aceasta se face o singură dată, la început, de către „capul gospodăriei”.

Pentru a nu greși, este bine să aveți la îndemână releveul locuinței cu suprafețele exacte, pentru că vă va întreba suprafața camerelor de locuit (și doar a lor).

Aceasta este singura întrebare care poate fi considerată puțin interpretabilă. Nu interesează restul camerelor din locuință: bucătării, băi, debarale, etc., ci doar exclusiv camerele de locuit (cel puțin în privința apartamentelor de bloc).

Ce ar mai fi de menționat este faptul că va exista la un moment dat o întrebare legată de tâmplăria ferestrelor locuinței. Dacă aveți în locuință atât tâmplărie PVC cât și de lemn, va trebui să alegeți una din cele două variante. Nu există opțiune de „mixt”.

Veți observa că, dacă cineva de la dumneavoastră din bloc s-a autorecenzat deja, veți găsi imediat blocul în listă. Dacă nu, va trebui să introduceți dumneavoastră aceste date: bloc, scară, etc.

În rest, întrebările sunt cele obișnuite: proprietar/chiriaș, etc. De asemenea, vor fi întrebări legate de: apă curentă, combustibil folosit la gătit, mijloc de încălzire, aer condiționat, dacă e reabilitată locuința sau nu, etc.

Recenzarea persoanei

În ceea ce privește recenzarea persoanei, întrebarea interpretabilă ar fi cea legată de locul nașterii. Pentru a completa corect răspunsul la această întrebare, trebuie trecut locul domiciliului mamei la momentul nașterii.

Așa încât, dacă domiciliul mamei era în Ploiești la data nașterii persoanei recenzate, chiar dacă nașterea s-a produs la Sinaia (pentru că mama era în vacanță 😊), la completarea chestionarului, se va trece Ploiești la „locul nașterii”. Aceasta ar fi singura „întrebare-capcană” pe care am reușit să o identific.

O altă întrebare mai deosebită ar fi dacă „ați locuit în altă localitate pentru o perioadă de cel puțin 12 luni?”. Nu știu aici dacă se trece doar „cu acte în regulă”, efectiv locuit, sau și „vacanțele” prelungite în condiții de muncă de la domiciliu.

Urmează întrebările legate de studii, care este ultima școală absolvită, etc. Nimic deosebit aici. De menționat este faptul că, pentru elevii de gimnaziu se trece ca ultimul nivel absolvit „școala primară”, iar pentru cei din ciclul primar este „preșcolar”.

Mai există întrebările legate de starea civilă în fapt. Aici e de menționat că, în funcție de CNP sunt oferite mai multe variante. La copiii de 11-15 nu ne-a arătat varianta „căsătorit”, dar a existat opțiunea de a bifa, de exemplu, „uniune consensuală”. La copilul de 4 ani nu a fost cazul… 😊

Citește și: INS bulversează persoanele care completează chestionarul de recensământ 2022. Ce trebuie trecut la locul nașterii

În rest, toate întrebările sunt firești, dar… sunt multe. De exemplu, „capul gospodăriei” a avut de răspuns la 101 întrebări, dar la noi e gospodărie mare cu 5 membri… În alt caz, un „cap de gospodărie” singur, a avut de răspuns la 56 de întrebări. Un alt „cap de gospodărie” singur a avut de răspuns la 53 de întrebări. Acestea sunt și în funcție de nivelul de studii, ocupație, etc.

Per total, nu a fost extraordinar de complicat. Trebuie doar multă atenție, răbdare, și, pentru o persoană, minim 30 de minute la dispoziție. Pentru o familie mai numeroasă, este bine să aveți în vedere cam 1,5-2 ore. Dar… se face! 😊

De asemenea, este foarte important să țineți cont de faptul că datele pe care le declarați sunt cele care erau valabile la data de 1 decembrie 2021. Astfel, de exemplu, dacă la data respectivă aveați în gospodărie o persoană care ulterior a decedat, trebuie recenzată și aceasta.

Pe cale de consecință, dacă la data de 1 decembrie 2021 nu aveați copii, dar, ulterior, a venit pe lume un copil în familia dumneavostră, acesta nu va fi recenzat.

Cam astea ar fi cele mai importante mențiuni.

Reamintesc faptul că autorecenzarea, prima etapă a recensământului populației, se poate face până la data de 15 mai 2022.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord ca elevii să fie obligați să poarte uniforme școlare?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Viitoarea conducere a noii societăți Termo Ploiești. Cine va fi noul director

Consiliul Local Ploiești a aprobat, joi, cu mare scandal, înființarea unei societăți, Termo Ploiești, care să aibă ca obiect de activitate producerea, distribuția și...

Criza apei calde, pe tapet, cu scandal, la Consiliul Local. Primăria Ploiești își face firmă de termoficare – VIDEO

În plină criză legată de lipsa apei calde, Consiliul Local Ploiești a aprobat, joi, solicitarea către Consiliul Județean Prahova privind trecerea CET Brazi în...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Viitoarea conducere a noii societăți Termo Ploiești. Cine va fi noul director

Consiliul Local Ploiești a aprobat, joi, cu mare scandal, înființarea unei societăți, Termo Ploiești, care să aibă ca obiect de activitate producerea, distribuția și...

Criza apei calde, pe tapet, cu scandal, la Consiliul Local. Primăria Ploiești își face firmă de termoficare – VIDEO

În plină criză legată de lipsa apei calde, Consiliul Local Ploiești a aprobat, joi, solicitarea către Consiliul Județean Prahova privind trecerea CET Brazi în...

Am fost în Anglia și mi-a plăcut. ISLE OF WIGHT – este locul unde aș reveni pentru un concediu de neuitat

Pentru excursia aceasta, îți trebuie minim 5 zile pentru că sunt multe de vizitat. Ai nevoie de mașină, de un card bine alimentat , oameni...

Mesaj RO-ALERT în Bușteni din cauza prezenței unui urs

Joi, 25 august, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a anunțat că a fost emis un mesaj RO-ALERT, după ce a fost semnalată prezența unui...

Curioși cum trebuie să arate fierul beton dintr-un bloc din Ploiești proiectat să reziste la un cutremur de 9,2 grade pe Richter? Cam așa

Lucrările de construcție la Bucegi 12, blocul cu apartamente și spații de birouri premium din centrul Ploieștiului, au intrat într-o nouă fază. Imagini impresionante...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -