Este prima zi fără restricții. După cum deja șitiți, starea de alertă nu a mai fost prelungită. Acum ne preocupă războaiele și facturile, iar pentru astea nu mai avem nevoie de măști, dacă nu sunt de gaze. Doar că, descoperim că minunăția de guvern din dotare are carențe grave în comunicarea internă, ceea ce are consecințe asupra activităților noastre curente.
Spre exemplu, formularul PLF (personal location formular), cel care era obligatoriu de completat la sosirea în țară, ca să știe autoritățile sufletului de unde să ne ia, în caz că târam carcalacul după noi. Ce credeți, mai este obligatoriu? Surpriză! ESTE!
De certificat verde nu mai avem nevoie, de testare nu mai avem nevoie, în sensul că nu mai sunt obligatorii. Adică, putem să umblăm pe unde și cum vrem, fără să ne mai ceară cineva dovada vaccinării sau rezultatul negativ al unui test. Până aici… e bine. A zis domnul Rafila că e gata, păi e gata cu restricțiile sau impunerile, oricât de utile sau stupide au fost.
Și vine purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Dan Cărbunaru, care zice că e gata și nu prea. Adică, la intrarea în țară, nu mai ai nevoie de cele menționate mai sus, dar tot trebuie să completezi formularul de localizare. Legea zice că, în caz contrar, iei o amenduță de 500 de lei.
Poate vor să știe dacă ești bine, dacă ai mâncat la plecare, dacă te preocupă geopolitica și ce mai face vreun vecin. În fapt, PLF-ul trebuie completat pentru că au uitat să abroge și actul normativ care îl introduseseră…
Dan Cărbunaru: „Certificatul verde nu va duce pe nimeni în caratină, dacă nu va fi prezentat la intrarea în România. Deci, nu va mai fi un document obligatoriu pentru cetăţenii români, la intrarea în ţară, de asemenea nici testarea nu se mai include printre condiţii.
În privinţa formularului PLF (personal location formular), până nu va fi abrogată Ordonanţa Guvernului 129/2021 acesta va rămâne necesar, pentru cei care intră în România, astfel că va trebui completat.”
Hai, că e simplu: avem un document inutil, care nu îi mai trebuie nimănui, dar care este obligatoriu de completat, ca să… nimic. În aceste condiții, vă întreb: Putem avea încredere într-un guvern care nu știe de capul lui?
PS: Poate că cei din Guvernul României sunt prinși cu rezolvarea impactului crizei prețurilor la energie și combustibili, caz în care le scuzăm scăparea cu plf-ul.
