Citatul de la începutul titului îi este atribuit marelui actor Adrian Pintea. Iar eu îl preiau cu convingere.
De doi ani de zile viața noastră a cam bătut filmul. Cine ar fi crezut că o pandemie poate fi oprită de… un război? Dar nu despre război vreau să vorbesc acum, ci despre noi și despre viețile noastre…
Nimeni nu contestă faptul că, dacă ne întoarcem în timp în urmă cu doi ani, ceea ce trăim astăzi ni s-ar fi părut un film prost. Dar, chiar și așa, asta e viața în ziua de astăzi.
Dacă mai continuăm să fim preocupați doar de războiul de la graniță, dacă mai continuăm să ne facem griji cu pandemia, riscăm să ne trezim că… am uitat să trăim. Așa cum se poate acum, dar chiar e timpul să trăim.
Am avut doi ani de pandemie, doi ani aproape pierduți. Eu, personal, mi-am văzut copiii stagnând, întrebând speriați ce urmează să se întâmple cu pandemia, cât va mai dura, etc. Am avut doi ani de teamă, doi ani de nesiguranță, doi ani de lipsă totală de predictibilitate.
Ciudat este că, primele imagini cu „normalitatea” le-a adus războiul. În buncărele din Ucraina, în adăposturile din România, nu se poartă mască. A fost primul lucru pe care l-am observat. Pandemia a fost învinsă de… război.
Toate televiziunile ne atrag atenția cu fel de fel de subiecte legate de războiul din Ucraina și de refugiați. Pe toate canalele de știri nu vezi decât situația de la graniță, scenariile posibile, imagini cu bombele care cad în orașele ucrainene.
Am căutat acum câteva zile știri… altfel de știri. Mi-era dor să citesc și altceva în afară de război. Greu, după multe scroll-uri, am ajuns la… „numărul de covizi” 😊 . Brusc nu se mai întâmplă nimic, nicăieri. Dacă nu am mai avea câte un accident sau câte un incendiu, am avea impresia că tot ce ni se arată la televizor ni se întâmplă chiar nouă, românilor.
Și ce facem? Ne panicăm. Trăim cu teamă, cu frică chiar. Oare ce se va întâmpla? Dacă ne vor ataca rușii? Dacă pică vreo bombă rătăcită? Dacă ne urcăm într-un avion care se întâlnește „întâmplător” cu o rachetă rusească? Dacă deturnează rușii avioanele de pasageri? Nu râdeți, această ultimă variantă mi-a fost expusă de o rudă ceva mai în etate care este îngrozită că rușii ar putea deturna avioane sau ar pune bombe în locurile aglomerate din Europa.
M-am chinuit mult să-i explic faptul că acest tip de agresiune este specific fanaticilor religioși. Aceștia pun la cale atentate în numele religiei lor. Am încercat să-i explic faptul că niciun rus nu se va detona în Turnul Eiffel în numele lui Vladimir Putin. Degeaba…
Oamenii sunt speriați, oamenii își pun întrebări, oamenii nu mai discută despre ce vor face mâine sau despre ce planuri au pentru vară. Oamenii nu mai discută decât despre război și facturi. Discută și… au uitat să mai trăiască.
Din păcate, realitatea este crudă. Am uitat să trăim, am uitat să ne bucurăm de viață, am uitat să privim cerul noaptea (sau unii îl privesc și așteaptă să pice bombele). Am ajutat, am scris, am donat. Suntem alături de ucraineni cu sufletul și nu numai. Dar? Cu noi ce se întâmplă?
Am ieșit dintr-o pandemie și am nimerit într-un război. Și cât va dura? Nimeni nu știe… Și ce facem în timpul ăsta? Discutăm, facem scenarii și… așteptăm să murim. Și facem scenarii despre cum am putea muri. Și, de frică să nu murim, stăm și așteptăm. Ce? Așteptăm să trăim din nou! Și, așteptând să trăim, vom muri până la urmă.
„Dacă dă Putin nucleara?”, am auzit nu o dată. Așa, și? Pot eu să fac ceva? Dacă o dă, pot eu să schimb asta?
Dacă începe al Treilea Război Mondial, pot eu să-l împiedic? Dacă mâine bombardează Ploieștiul, pot eu să previn asta?
Spuneți că este egoism, miserupism sau cum mai vreți voi. Eu vreau să trăiesc! Nu, nu doar să exist și să treacă zilele, săptămânile, lunile și anii pe lângă mine. Da, mi-e teamă, ca oricărui om. Da, mă gândesc la multe, ca oricine, dar refuz să mai pierd timpul!
Cu ce credeți că îi ajutăm pe ucraineni dacă nu avem alte subiecte de discuție? Cu ce ne ajutăm pe noi?
Așa că am început să dau drumul la televizor și… să redescopăr Discovery, Viasat Nature, Travel Channel, etc. Îmi fac planuri pentru vacanță, îmi calculez concediile, redecorez apartamentul. Pe scurt, am reînceput să trăiesc! Ceea ce recomand din suflet tuturor!
Dacă permitem războiului să ne facă să uităm să trăim, atunci Putin a câștigat fără să ne dea nicio bombă. Și nu, eu una nu am să permit asta!
Deci… Să trăim, bă, să trăim! Că de murit nu-i nicio scofală! Oricum toţi o să murim până la urmă…
