Cum îi explici unui copil războiul? Cum faci să îl liniștești când te întreabă de ce la granița cu România a izbucnit un conflict real, cu bombe, explozii, arme, victime și oameni care își urlă disperarea în încercarea de a fugi din calea dezastrului?!
După doi ani petrecuți cu masca pe figură din cauza virusului ucigaș, vine un altul parcă mult mai terifiant, generat de deciziile unui singur om, care se joacă de-a Dumnezeu cu vieți și destine, pe care le mutilează după bunu-i plac. Copiii noștri s-au culcat aseară în pandemie și s-au trezit în stare de război.
Nu ai cum să îi ferești de avalanșa de informații și imagini cutremurătoare care vin dinspre Ucraina. Oamenii se refugiază în rugăciuni. Sunt îngenunchiați.
Citește și: Considerați că războiul din Ucraina va afecta România? Participă la sondajul Observatorul Prahovean
O mamă și-a luat documentele și bebelușul și a trecut vama Siret, pe jos, către România. Coloane de mașini fug din calea dezastrului. Convoaie, tancuri, alarme de război, distrugeri masive, civili și militari uciși. Părinții ucrainieni își trimiteau, acum o zi, copiii la școală cu stickere pe care le era scrisă grupa sanguină, în cazul în care vor avea nevoie de transfuzie, în momentul unui atac.
E greu să îi explici unui copil, al tău, că suntem prea mici într-un război atât de mare. Că uneori, unii oameni fac lucruri rele. Încerci să diminuezi proporțiile tragediei. Să îl „minți” frumos că totul e doar, acolo, la televizor, iar lui nu i se va întâmpla nimic rău. Că avem oameni în funcții cheie, puși să îl apere. Pe el și copilăria inocentă a altor milioane asemeni lui.
Citește și: Klaus Iohannis, mesaj pentru populație: ”România nu va fi atrasă în războiul din Ucraina” – VIDEO
Psihicul lui, însă, lucrează. „Dar, mami, rușii au atacat Ucraina, e război lângă noi, tu nu înțelegi? În 2022! Ce vremuri trăim? ”, e replica unui copil de 12 ani. Al meu. Care nu este nici suficient de mare încât să înțeleagă proporțiile tragediei, însă, nici suficient de mică, încât să rămână imună. E o stare de disconfort pe care nici pandemia nu i-a creat-o în ăștia doi ani.
Teoretic, ca părinte, nu prea poți face mare lucru. Poți doar să depui toate eforturile pentru a-i asigura copilului o viață cât de cât normală și, pe cât posibil, să îl ferești de realitate. Să fii „zmeu” și să rămâi stâlp de neclintit în fața a …orice: că vorbim de virusul pandemiei sau, mai nou, de virusul Europei, Rusia.
Azi, copiii noștri, la ora de istorie, ar fi trebui să învețe despre daci și romani, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul. În loc de asta, ei au pus întrebări despre războiul pe care îl trăiesc „pe viu”, la granița țării lor. Un război provocat de un om a cărui instabilitate e mai periculoasă decât orice calamitate a naturii.
