Blocul ”7 etaje” nu apare pe lista oficială a clădirilor cu risc la seisme. Întrebările care s-au născut în spatele inițiativei primarului de a consulta populația în privința demolării lui

3

Motivul principal și totodată cel oficial este faptul că ”arată rău și strică frumusețea arhitecturală a centrului Ploieștiului, ecranând și Catedrala Sf. Ioan.” În mod cert, blocul arată rău în momentul de față, însă nu este încadrat în vreo clasă de risc de prăbușire la seisme, așa cum s-a rostogolit povestea în spațiul public.

Ploieștenii știu din legendele urbane despre câteva blocuri din oraș care ”stau să pice” la primul cutremur mai serios. Sunt celebrele blocuri de pe Șoseaua Nordului, apoi de pe Cameliei, de pe Eminescu, Democrației etc.. Printre ele nu se află și blocul ”7 etaje” deși, dacă întrebai printre ploieșteni, mulți auziseră că are ”bulina roșie”.

În 1994, prin Ordonanța 20, se trecea la expertizarea blocurilor, cu intenția de a le consolida. Doar intenția a rămas, consolidarea nu s-a făcut, însă presupusele expertize da. În privința celor din Ploiești lista poate fi consultată AICI.

Cu alte cuvinte, iese din discuție presupusa grijă față de viețile locatarilor din acel bloc, rămânând în dezbatere publică doar partea estetică. Pentru o bună documentare vă recomandăm linkul unui articol, pe care noi l-am apreciat în mod deosebit, semnat de Lucian Vasile în republicaploiesti.net. Textul poate fi lecturat AICI.

Pentru o imagine de ansamblu, una cu adevărat obiectivă, dacă problema ”blocului urât și neîngrijit” tot a fost pusă ca element care strică frumusețe de peisaj central, aceeași problemă trebuie pusă pentru toate blocurile la fel de urâte din jurul Halelor Centrale și din spatele Palatului Culturii. Altfel, foarte ușor, în instanță, locatarii de la 7 etaje vor putea invoca discriminarea într-o eventuală decizie de demolare doar a blocului lor.

O altă problemă ridicată, după ce primarul a lansat public un sondaj, a fost cea legată de consultarea în primul rând a locatarilor din acel bloc, mai precis a proprietarilor. Există portițe legale prin care se poate lua o astfel de decizie, dar înainte de toate discutăm despre dreptul de proprietate GARANTAT de Constituție.

Ce au de spus proprietarii? Nu era normal să se discute cu ei despre posibilitățile de a fi despăgubiți la valoarea reală a imobilelor deținute în proprietate, plus costurile aferente relocării, dacă ei acceptă oferta municipalității?

Apoi, ce vor avea de spus cei din blocurile cu ”bulină roșie”? Lor de ce nu le-ar da bani municipalitatea, mai ales că o relocare are aici la bază motive ”de viață și de moarte”, nu scopul de a face din centrul Ploieștiului unul turistic, un argument nobil, dar care nu primează în fața celui de viață.

Am spus-o și în emisiunea de ieri (link AICI) că sunt de acord cu primarul Volosevici în privința faptului că Ploieștiul merită un centru mai frumos, dar aș completa și cu toate cartierele măcar mai curate și cu locuri de parcare, dacă tot vorbim despre priorități reale.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă gândesc la faptul că, deși ploieștenii au fost invitați să voteze în sondajul municipalității (unde fiecare poate injust să voteze de câte ori vrea), parcă nu mi-aș asuma o opinie, până când locatarii de acolo nu se pronunță și nu primesc fie și măcar orientativ o ofertă corectă. Mi se pare anormal ca eu să mă pronunț asupra dreptului lor de proprietate, cum fiecăruia dintre noi nu ne-ar conveni ca ei să decidă soarta proprietăților noastre.

Un soi de concluzie: nu spun că nu ar fi ideal ca centrul Ploieștiului să arate altfel, chiar îmi doresc din tot sufletul să fie refăcut, acolo unde se poate, după un proiect remarcabil, dar cred că felul în care s-a pornit discuția a fost anormal, sărindu-se peste etape pe care le-am argumentat mai sus și fără de care o comunitate nu are cum să conviețuiască civilizat, oamenii respectându-se astfel reciproc. Dacă tot am fost invitați de către primar să ne exprimăm opiniile, am decis să o fac așa, ceva mai elaborat și cu posibilitatea de a argumenta mai mult decât poate să îmi ofere participarea la un sondaj.

*În cursul acestei zile, Observatorulph.ro va publica o serie de opinii ale locatarilor, urmare a exprimării lor în fața unei echipe de reporteri de la publicația noastră.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

3 COMENTARII

  1. Ce grijă considerati ca poate abea un politician?Indiferent de partid sunt toți ca unul
    Nu i intereseaza decât sa le fie lor bine
    Iar blocul ar trebui lasat asa cum este. De ce să creezi inutil probleme?Cui folosește?Ploiestiul mai are mult pana dev8ne un oraș modern.Nu acest bloc este problema principală…

  2. De ce pierdeti timpul, rezultatul discutiilor cu locatarii blocului este usor de anticipat, toti vor fi impotriva demolarii, macar pentru a creste valoarea despagubirilor primite.
    Si chiar daca nu ne place, adevarul este ca acel bloc arata groaznic, apartamentele arata ca niste cutiute de carton … dar totusi acolo este caminul unor oameni. Asta o pot intelege! Dar nu cred ca este suficient pentru a refuza demolarea …

    • Frumos arata clădirea primăriei, fostă PETROM,e ca nuca in perete cu Galeriile comerciale și blocurile din B dul Republicii,Casa de cultură.
      Să o demoleze pe asta că s a dar autorizație pe ochi frumoși
      A fost un primar Bădescu și vice Teodorescu care au ratat afacerea cu spitalul de copiii în acea clădire și vedeți ce s a plătit din bani publici acest mastodont.
      Sa demoleze această clădire.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău