Rotativa – Despre varianta ”Ciolacu-premier” sau de ce au stat niște cetățeni la cozi, să voteze un discurs anti-PSD

4

Parcă e mai bine cu un guvern interimar, adică… fără guvern. Per total s-au luat mai puține decizii proaste, ceea ce nu e rău, având în vedere că acestea ar fi amplificat și mai mult necazurile crizelor în care ne aflăm.

Totuși, un guvern vom avea, iar acesta va fi o combinație/adunătură din încropeala PNL-PSD-UDMR. Superb! Și asta nu-i nimic, în condițiile în care este imposibil să uităm cum s-a votat la ultimele alegeri generale.

Pe primul loc în opțiunile electoratului a fost PSD, însă cu un procent mult mai mic decât la precedentele alegeri. S-a întâmplat asta pentru că mulți români erau scârbiți de cum guvernaseră social-democrații. Nu au fost suficient de mulți scârbiți, așa că nici votul către dreapta nu a fost unul convingător, unul pe partidele care au măcar declarativ o astfel de orientare.

Matematica a arătat că s-a putut forma o coaliție de dreapta, iar PNL a interpretat asta ca și când ar fi câștigat alegerile. Ar fi trist ca ei să creadă că au făcut-o și că sunt reprezentativi. Ar fi de bun simț să admită că au primit niște voturi, e drept în număr dublu față de situația în care Alina Gorghiu reușise să ducă foarte jos partidul. Electoratul nu s-a dat pe spate de extaz la gândul că PNL merită, că are oameni să guverneze, ci doar a sancționat PSD.

Cam la fel și cu voturile care s-au dus către USR, cu unele nuanțe. USR este în continuare tributar mesajelor de tip corporatist, în care doar din vorbe se poleiește, însă când vine vorba despre programe, despre măsuri concrete… se lasă liniștea. USR nu a înțeles încă faptul că românii nu sunt majoritar tâmpiți și că așteaptă concret să știe ce au de gând politicienii să facă. Atât au livrat ca mesaj consistent… atât au primit ca procent. Și dacă USR nu înțelege că SIIJ nu este prioritatea omului de rând, vor mai câștiga maxim 3-4 procente din golul lăsat de PNL. Doar atât!

Revenind la PNL, se spune pe surse (credibile!!!) că Florin Cîțu ar fi discutat varianta rotației premierilor, iar primul să fie Marcel Ciolacu. Mă gândesc doar la cei care au stat cu orele la cozi să voteze pe la ambasade și la cei care s-au deranjat să facă același lucru prin țară, considerând că este inacceptabil pentru un cetățean responsabil ”să se p… pe el de vot”. Dacă varianta lui Cîțu ar fi acceptată de întreaga conducere liberală, cei care i-au votat ar putea să simtă umezeala până la piele, umezeală provenită de la faptul că ”votul s-a p… pe ei”.

E deprimant dacă în România am ajuns să îl cităm pe Rareș Bogdan, însă este lider PNL și… na… Rareș Bogdan îl face mic pe Cîțu, adică îl prezintă exact așa cum este: ”cel mai mic dintre mici”, atenționându-l public că nu poate lua decizii de capul lui și că fără acordul conducerii PNL nu poate să stabilească singur cine va fi premier.

Rareș Bogdan: ”Domnul Florin Cîţu este preşedintele PNL, cunoaşte foarte bine statutul PNL şi nu ia decizii de unul singur, ci le ia în consens sau cu majoritatea leadership-ului liberal întrunit în foruri statutare. Domnia sa ştie foarte bine starea de spirit, ştie cât de greu a fost să începem discuţii, să stăm la masă cu PSD şi sunt absolut convins că domnia sa nu ar putea impune aşa ceva şi că este o strategie de negociere folosită de cei într-o eventuală coaliţie guvernamentală.”

Este evident că Rareș Bogdan doar transmite mesaje, neputându-l suspecta că le și compune, însă a trebuit să îi amintească lui Cîțu cine e de fapt: NIMENI. Cîțu a realizat că a câștigat șefia PNL, dar că este doar decorativ. Cam greu spre imposibil să negocieze o poziție doar pentru el, așa cum a făcut și predecesorul Orban. Prin plecarea acestuia din urmă, care abia după ce nu a mai fost s-a trezit să spună adevărul (deci…marș!), PNL a devenit din mic…un pic mai mic. PNL are însă avantajul unui președinte de țară în spate, iar acceptarea propunerii de premier este la mâna lui. Este singurul avantaj pe care îl mai are PNL, iar asta chiar nu are vreo legătură cu opțiunile și deciziile electoratului.

Spuneți sincer: mai credeți că votul vostru contează?

*Să nu credeți cumva că PNL sau PSD se vor duce la lada de gunoi a istoriei, pentru că vin banii din PNRR, iar fărâme din ei vor merge și pe măsuri populiste, atât cât majoritarul să mai uite de jalea generală și să spună… ”lasă, că ne-au dat și nouă câte ceva.” Hai, că ați mai văzut filmul ăsta…

*Foto cu caracter al naibii de ilustrativ

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

4 COMENTARII

  1. Daca se ajunge la o guvernare PNL – PSD ne asteapta inca 50 de ani sau chiar mai mult de bezna. Ne-am chinuit degeaba sa mergem la vot… Credeam ca PSD este cel mai mare rau care s-a intamplat Romaniei, se pare ca m-am inselat, a venit unul si mai rau… PNL.

    Oricum PNL si PSD sunt formate din acelasi ….de oameni si nu mai vad cum putem sa scapam de ei in timp util. Cum convingi pensionarii, oamenii de la tara sa voteze altceva?

  2. Eu sincer ma mir cum USR a reusit totusi sa stranga si procentul ala. Sa va spun de ce: pentru ca ei au venit si au vorbit in primul rand pe un ton ceva mai rece, mai pragmatic, despre cat de rau fac „ailalti”, adresandu-se unul electorat ceva peste mediu (spre deosebire de impartitorii de tigai, care mai-mai ca nu ziceau „votati pe astia pentru ca v-au dat tigai si faina”) ca si nivel de cultura si de intelegere. Si au fost votati, pentru ca aveau vorbele alea de corporatisti. Din pacate, doar asta sunt – corporatisti. Eu de exemplu am iesit din lumea aia, scarbit de vorbele astea destepte dar de fapt, goale. Ca sa intelegeti, corporatia este un mic comunism, cu toate ale lui – un sefulet, un plan cincinal, o productie marita din pix, si multe vorbe goale. Cand s-a ajuns, ca si in cazul multor corporatisti, la momentul faptelor, s-au facut mici-mici, au mai dat un mail, dupa care au inceput sa ignore. Bineinteles, si in cazul USR, si in cazul corporatiilor, exista si exceptii, dar nu ceva care sa faca diferenta…

  3. Profesoara le-a vorbit elevilor despre rotirea cadrelor. Toti pareau ca au inteles, in afara de .. Bula.
    -Mai Bula, cum sa-ti explic eu ca sa-ntelegi: imagineaza-ti un butoi cu peste. Il iau si-l rastorn. Pestele care-i sus ajunge jos, iar cel care-i jos ajunge sus. Ai inteles?
    -Nu!
    -Ce n-ai inteles?
    -Cum se intra-n butoi?

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău