Omenirea împlinește 2 ani de COVID-19. Primul caz confirmat a apărut se pare în intervalul 10-20 Noiembrie 2019, afirmă cercetătorii, într-un studiu al publicaţiei PLOS Pathogens iar conform unei noi analize de date a DPA se sugerează că noul Coronavirus s-ar fi răspândit în lume chiar mult mai devreme decât s-a crezut iniţial.
Oficial, primele cazuri de COVID-19 au fost declarate de Ministerul Sanatatii din China la începutul lui Decembrie 2019, în oraşul Wuhan din centrul țării, deşi experţii cred de mult timp că virusul s-a răspândit printre oameni înainte de acest moment. Aceasta este şi viziunea pe care o are echipa de oameni de ştiinţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) însărcinată la începutul anului trecut cu studierea originii pandemiei de COVID-19.
Conform celor mai recente statistici cel mai probabil virusul s-a răspândit în restul lumii din Ianuarie 2020. Calculele oamenilor de ştiinţă indică faptul că primele infectări din afara Chinei ar fi apărut în jurul datei de 3 Ianuarie în Japonia.
În Europa, primul caz ar fi fost în Spania, în jur de 12 ianuarie 2020, conform calculelor specialiştilor iar în SUA, prima infectare ar fi apărut în jurul datei de 16 ianuarie 2020.
În România primul caz de infecție cu noul coronavirus a fost confirmat pe 26 februarie 2020 – un bărbat de 20 de ani din județul Gorj, care a intrat în contact cu italianul diagnosticat cu Coronavirus care vizitase recent România. Starea bărbatului nu era gravă, bărbatul din Gorj fiind atunci izolat și apoi transportat la Institutul Matei Balș din București, pentru tratament.
Până astăzi, 10 Noiembrie 2021, adică în cei 2 ani trecuți de la apariția sinistrului, tributul luat omenirii de acesta este de 5.083.684 de morți (n.r. ora scrierii articolului). Pentru a putea face o comparatie macabră, numarul de morți este comparativ cu cel al Holocaustului nazist.
Concluzii:
- Îndemnul la vaccinare este normal să vină din partea specialiștilor în sănătate dar cifrele statistice reci precum victimele virusului ne arată o realitate crudă pe care o putem analiza și singuri!
- Cei nehotărâti sau sceptici ar mai trebuie să știe că în timpul petrecut de voi pentru citirea acestui articol, virusul a mai ucis încă peste 7 mii de străini la nivel mondial și căteva zeci de români. Voi decideți dacă numărătoarea va continua…

daca citesc de 2 ori articolul inseamna ca mor 14000 ?
de fapt, nu l-am citit inca – am sarit direct la final, ca sa scriu comentariul asta