- Publicitate -

Educație sexuală în școli, „un atentat asupra inocenței copiilor”, așa cum spune Patriarhia Română sau o normalitate?

Suntem pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naștere în rândul mamelor adolescente, iar Patriarhia Română declară că nu este de acord cu introducerea educației sexuale în școli pentru că ar fi vorba de “un atentat asupra inocenţei copiilor”. Acest articol dezbate ideea implementării educației sexuale în școli și cât de important este ca părinții să comunice „pe aceeași limbă” cu cei mici.

Conform unui studiu realizat de UNICEF împreună cu Asociația SAMAS, România se află pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Bulgaria, la rata de naștere în rândul mamelor adolescente.

Informația este oficială, apărută în presă încă de la începutul anului curent și creează dezbateri în rândul profesorilor, dar mai ales în rândul părinților care se împart în cel puțin trei tabere: tabăra celor pro, tabăra celor contra și tabără celor care nu sunt interesați de subiect. 

Citește și: Ar trebui predată Educația Sexuală în școli? Sodaj observatorulph.ro

Să-ți dai cu părerea e musai

Să fii pro sau contra unei păreri/decizii/idei care influențează viața adolescenților mi se pare absolut normal. Să fii indiferent față de un subiect care afectează viitoarele generații și implicit pe tine, om adult, pare să fie o lipsă de empatie, dar mai ales de inteligență. Nu ai voie să nu te gândești la ceea ce face puștiul de lângă tine.

Citește și: Cum se rezolvau subiectele de la limba română Evaluarea Națională 2021.Barem de corectare

Dacă trăiam în junglă, negociam povestea asta, dar suntem mulți, la grămadă, fiecare pe unde apucă și toți în aceeași societate. Ne lovim unii de alții și dacă ceea ce vedem nu ne place este și din cauza noastră, nu doar a celor care creează respectivul peisaj.

Discuția se aplică la toate nivelurile și pentru orice tip de nemulțumire. În cazul de față e vorba despre introducerea educației sexuale în școlile din România și despre cum putem să le transmitem eficient adolescenților ce e bine și ce nu e bine pentru ei.

 În esență copiii nu trebuie să aibă copii, nu?

Toată lumea, dar mai ales părinții pot înțelege că e total anormal ca într-o zi, fata lor de doar 15 ani să vină și să spună că i-a crescut burtica și nu știe de la ce e. Pot trece și luni bune până când părintele „se prinde” că este vorba de sarcină, mai ales în familiile unde părinți sunt mai tot timpul plecați și/sau există lipsă de comunicare.

Să zicem cumva, oricum, dar să fie în școli

Teoria e bună și ea, mai ales dacă e corect expusă și pozitivă. Nu știu dacă titlul de “educație sexuală” este tocmai potrivit pentru a fi etalat pe băncile elevilor, dar educația asta merită să fie pusă la punct și predată în școli. În toate școlile. Și acasă.

De ce cred că merită să existe educație sexuală în școli? Pentru informare și pentru ca adolescenții să facă alegeri cât mai potrivite pentru vârsta lor. Pentru a ne asigura că puștii primesc răspunsurile într-un cadru potrivit, de la profesioniști. Fără traume, fără lacune etc.

Să facem bine la noi în ogradă, apoi mai vedem

Nu știu ce nu merge bine la bulgari de sunt pe locul întâi la capitolul mame adolescentine, dar cred că tinerii din România nu au voie să fie codași într-un astfel de domeniu. Nu contează ce-i în curtea vecinului, mai ales că nici nouă nu ne e bine.

Citește și: Povestea tânărului abandonat lângă un tomberon care a ajuns milionar

Mulți tineri află de la vârste foarte fragede răspunsurile la toate subiectele care îi frământă, însă nu asta e marea problemă. Important este să afle răspunsurile de la cine trebuie – aici putem include oameni avizați, consilieri educationali, părinți etc.

În mod cert felul în care este expusă informația afectează mai mult sau mai puțin mintea adolescentului care este curioasă încă de când i se dă primul telefon inteligent.

Vezi ce caută, dar atenție la cum îi vorbești

Un copil/adolescent care are acces la internet, însă căutările îi sunt supravegheate de către părinți printr-o aplicație specifică are șanse reale să exploreze internetul în siguranță, mai ales dacă părinții reușesc să poarte cu cel mic discuții clare și libere despre “ce se mai întâmplă pe internet”.

Mai există un mesaj care poate avea efecte devastatoare asupra educației sexuale. Patriarhia Română spune că nu vrea educaţie sexuală în şcoli.

Cică ar fi vorba de “un atentat asupra inocenţei copiilor”. 

În mod evident Patriarhia Română poate spune ceea ce consideră. E tot o părere. Jos pălăria! Dacă e așa, cred că mai bine resetăm țara din fabrică și revenim la setările inițiale – poate doar așa mai avem o șansă.

Patriarhia dă temă pentru vacanță

Mesajul Patriarhiei Române e de actualitate și vine acum, într-o perioadă în care copiii sunt ba la Evaluarea Națională, ba la bacalaureat, ba cu gândul la vacanță. E potrivit pentru a influența masele (sau a le îndoctrina?), cel mai posibil într-un mod negativ. Nici nu mai încap discuții pe subiectul LGBT pentru că nu, se pare, nu suntem pregătiți pentru așa ceva. 

Alooo, aici avem coasă, nu contraceptive

În multe zone ale României, acolo unde nici semnalul la telefon nu funcționează, copiii sunt buni pentru muncile câmpului, dar pentru școală mai puțin spre deloc. Și parcă și aud: “mai pune și tu mâna pe coasă” sau și mai grav… “la ce-ți trebuie ție școală?”.

Este clar că nivelul de educație este invers proporțional cu greșelile pe care le facem în viață. Așadar, știm mai multe, o dăm în bară mai puțin. Pe acest sistem, informația de calitate, culeasă cu grijă, nu poate decât să îl facă pe tânăr să-ți comunice că el deja a descoperit filmele pentru adulți, dar că nu știa dacă să-ți spună sau nu. În cel mai rău caz îi era frică de reacția ta!

Să punem stop la pilotul automat și să ne gândim bine

Îmi doresc să trăim într-o Românie în care nu ne împiedicăm în subiecte care n-are trebui să fie tabu. În prezent ne aflăm într-o României în care din lipsă de educație și prostie omul greșește în mod repetat fără să-și pună întrebări. Suntem pe pilot automat!

 Îmi doresc să ne trezim unii pe ceilalți, azi, ca să nu ne facem cruce, mâine, urcați fiind pe podiumul pentru inconștiență. 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!
- Publicitate -

Sondaj

Sunteți de acord cu strângerea banilor în școlile și grădinițele din Ploiești pentru a cumpăra cadouri de Crăciun profesorilor/educatorilor?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Din cauza salariilor nemotivante, tinerii absolvenți nu mai intră în învățământ, spun sindicaliștii din educație

Sindicaliștii din educație spun că învățământul este neatractiv pentru tinerii absolvenți, motiv pentru care, vârsta medie a cadrelor didactice este de peste 50 de...

Mădălina Lefter, director liceu din Urlați: “Cu ajutorul fondurilor pe care le vom strânge ne dorim să reparăm fațada liceului”

Mădălina Lefter, director la Liceul Teoretic “Brâncoveanu Vodă” din orașul Urlați a venit la podcast Generația lui John ca să povestească despre Târgul de...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Explozie puternică într-un bloc din Suceava. Pompierii fac apel la populație să verifice sursele de încălzire pe gaz

Trei persoane rănite și majoritatea apartamentelor avariate, în urma unei explozii într-un apartament al unui bloc din Suceava. Deflagrația a fost atât de puternică...

Parlamentul a adoptat legea care permite localităților să se unească. Ce rol vor avea consorțiile administrative

Senatul a adoptat, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege inițiat în septembrie de Guvern, care permite constituirea consorţiilor administrative. Legea prevede alocări...

Femeie din Suceava, înşelată cu peste 22.000 de euro de un fals general, pe care l-a cunoscut pe internet

O femeie din judeţul Suceava a transferat în mai multe tranşe peste 22.000 de euro unui bărbat care a abordat-o pe reţelele de socializare...

Cutremur de 3,9 grade Richter, duminică noapte, în România

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare și Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că, duminică noapte, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade Richter, în...

Atenție la coletele nesolicitate. Țeapa care ia amploare în perioada sărbătorilor a fost descoperită și la Ploiești

Țeapa „Coletul” face victime în întreaga țară. O firmă trimite produse nesolicitate, profitând de perioada reducerii și a cadourilor, numai că acestea sunt contracost. Potrivit...

Parteneri

MindArchitect

WallStreet

Țara care te-ar putea lăsa să transporți la aeroport lichide în bagajul de mână
- Publicitate -