Cele trei categorii care se ceartă pe tema vaccinării: o categorie anti și două pro. Cine derapează?

O problemă și trei abordări, deși aparent ar fi doar două poziționări: pro și contra. Doar aparent, pentru că nu este chiar atât de simplu.

Categoria 1: Antivacciniștii. Nu vor vaccin și cu asta-basta. Nimic nu îi poate convinge, iar argumentele nu valorează doi bani. Indiferent din ce surse își iau lumina, totul e o conspirație, lumea e condusă din umbră și cineva vrea să ne facă rău. Mass media e cumpărată, cine strigă mai tare are și dreptate și gata. Dacă mai și înjură are și mai multă… dreptate.

În fond, oamenii se bucură de libertatea de a crede ce vor și de a acționa în consecință. Nimeni nu se poate pune în calea fericirii lor. Au crezut în nazism, au crezut în comunism, au crezut în democrație. Mai devreme sau mai târziu vine și decontul, așa că de ce să te pui în calea fericirii? Oricum, pentru că o ignorăm, că doar le știm noi pe toate, istoria nu ne iartă și se repetă. Recunosc, o merităm din plin.

Categoria a 2-a: Vacciniștii moderați/echilibrați. Se vaccinează pentru că ei cred că e bine, că s-au informat suficient pentru a lua această decizie. Unii o fac de frică, dar își asumă posibilele riscuri. Pleacă de la premisa că nu există medicament fără contraindicații, iar cazurile cu reacții adverse sunt destul de rare.

Este categoria care și-a luat decizia pentru ea, pentru a se proteja, dar nu are nimic împotriva celor care refuză să se vaccineze. Principiul e simplu: unul nevaccinat nu are cum să mă afecteze, cel mult îi poate afecta pei cei ca el, care nu se vaccinează. Treaba lor…

Categoria a 3-a: Vacciniștii radicali. Aici este ceva de discutat, pentru că deși au decis pentru ei (absolut firesc!), consideră că au dreptul să decidă și pentru ceilalți. Motivează că nevaccinații îi pun în pericol, că sunt egoiști și iresponsabili, că le încalcă un drept, invocându-l pe cel ”la viață”. Păi, dacă te-ai vaccinat, nu mai ești în pericol, nu? Nici tu, nici ceilalți care s-au vaccinat. Mai apare argumentul conform căruia nu ieșim din zona restricțiilor pentru că nu se vaccinează unii. O aberație, pentru că în nicio țară nu va fi o rată de acceptare de 100%, iar viața va continua oricum. Deocamdată nu sunt suficiente doze pentru toți cei care doresc, așa că discuția nici măcar nu-și are sensul acum.

Derapaj grav sau teamă din partea celor care încearcă să impună obligativitatea vaccinării? Să încercăm o explicație mai puțin tehnică. Libertatea ta poate încălca libertatea celuilalt? Societățile civilizate și automat democratice se conduc după seturi de reguli, stabilite după mii de ani de conviețuire, care însă nu pot încălca drepturile și libertățile fundamentale. Dacă ar fi fost altfel, atunci vaccinarea ar fi devenit obligatorie. Nu se întâmplă nicăieri, pentru că toate conducerile statelor civilizate știu unde este această limită. Tot ceea ce pot face este să medieze, să informeze, unele chiar să manipuleze, dar în niciun caz să impună.

Tocmai de aceea pledez pentru moderație, pentru respectul față de decizia fiecăruia. Dacă am decis să mă vaccinez, sunt protejat, nu? Dacă ai decis să nu te vaccinezi, e treaba ta, este decizia ta și o respect, așa cum cred că și tu trebuie să o respecți pe a mea. Nu ești nici mai prost, nici mai deștept, iar consecințele sunt asumate de fiecare dintre noi. Timpul va demonstra cine a greșit.

Toți ne dorim să se termine poveastea Covid, una care tinde să devină de coșmar pentru noi toți. Crezi sau nu în poveste, consecințele le suporți, așa că fă-ți-le suportabile respectând deciziile celoralți. Partea frumoasă a democrației este că ne putem exprima, că putem argumenta, că putem dezbate, iar prezenta discuție va rămâne mult timp deschisă. Poate nici nu e cazul să ne ducem în profunzimi, acesta fiind și motivul pentru care mulți s-au simțit excluși din start.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

1 COMENTARIU

  1. Nevaccinatii care au posibilitatea dar nu vor
    sa se vaccineze pun in pericol inclusiv pe ceilalți nevaccinați care ar vrea dar inca nu au avut posibilitatea și pe copii care nu au un vaccin aprobat. Cel care refuză vaccinul oferit gratuit de stat să de-a scris iar daca se îmbolnăvește să plătească spitalizarea, si daca se dovedește că a infectat pe cineva ar trebui sa intre chiar sub incidenta penală.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău