spot_img
- Publicitate -

Prima dezbatere publică pe tema Proiectului Legii Turismului va avea loc Bușteni

Data:

turisti-romania.jpg

Ministerul Turismului a lansat în dezbatere publică proiectul Legii Turismului, în data de 24 august 2017. Acesta organizează dezbateri publice în șapte județe-gazdă: Prahova, Brașov, Gorj, Neamț, Huneadoara, Baia Mare și Constanța, la care vor participa reprezentanți din partea Ministerului Turismului, cât și reprezentanți ai județelor limitrofe fiecărui județ-gazdă, pe această temă.

- Publicitate -

Proiectul de lege aduce noutăți în ceea ce privește organizarea, coordonarea, finanțarea, autorizarea și controlul activităților din domeniul turismului, promovarea și dezvoltarea turismului, domeniu de importanță strategică și ramură prioritară a economiei naționale a României, precum și managementul resurselor turistice și umane în conformitate cu principiile echității, competitivității, accesibilității, sustenabilității și dezvoltării durabile.

Prima dezbatere publică, pe tema Proiectului Legii Turismului, va avea loc în județul Prahova, marți, 05.09.2017, ora 11.00, la Castelul Cantacuzino din orașul Bușteni, la care sunt invitați reprezentanți ai instituțiilor prefectului, ai autorităților locale și mediului de afaceri din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

La dezbatere vor participa domnul Mircea Titus Dobre – Ministrul Turismului, domnul Bogdan Tomoiagă, Secretar de Stat la Ministerul Turismului, reprezentanți ai Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social și domnul Emil Drăgănescu – Subprefectul județului Prahova.

Dilema șoferului fugar din Ploiești. Percheziții și o arestare

Cercetările în dosarul care vizează infracțiuni de mărturie mincinoasă, influențarea declarațiilor și conducerea unei mașini de către o persoană care are suspendat permisul de...
- Publicitate -

La finalul dezbaterii domnul Mircea Titus Dobre – Ministrul Turismului va susține o declarație de presă.

Proiectul actului normativ supus dezbaterii este disponibil pe site-ul Ministerului Turismului, la adresa: http://turism.gov.ro/web/2017/08/24/proiect-de-act-normativ-8/ .

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Ambulanțe cu peste 1 milion de km la bord în Prahova

80 de ambulanțe sunt în prezent în dotarea Serviciului...

”Conduceți prudent!” Interviu cu David Popovici, la Ploiești

Multiplul campion la înot, David Popovici, a povestit la...

Câți minori au devenit șoferi în Prahova. Durata școlarizării

Chiar dacă nu au 18 ani, adolescenții își pot...

Pensiile speciale a 14 foști parlamentari din Prahova ne costă 80.000 de lei

14 foști parlamentari de Prahova încasează lunar sume cuprinse...

Legătura dintre Putin, Trump și pantofii care te scapă de dureri

Site-urile multor ziare și televiziuni, considerate de încredere, conțin...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Dragoș Stanca, un nou mandat de președinte al BRAT

BRAT, organizația esențială pentru asigurarea corectitudinii și a transparenței...

Ambulanțe cu peste 1 milion de km la bord în Prahova

80 de ambulanțe sunt în prezent în dotarea Serviciului...

Cine sunt candidații la Președinția României

După deciziile CCR, Biroul Electoral Central a anunțat cine...

Prima ipoteză în cazul morții fostului polițist căzut din tren

Un polițist pensionar, de 50 de ani, a murit,...

Mesajul lui Topal pentru suporteri: Petrolul e familia mea

Proaspăt revenit pe banca tehnică a Petrolului, fostul mare...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Crin Antonescu va fi adus mâine, pe mare șest, în Ploiești

Zvonurile care reies din scandalul mocnit dintre peneliștii și...

Pe lângă Gavrilă de la POT Dăncilă era TOP :)

După ce ”presedintele (ne) ales” Călin Georgescu a fost...

Polițeanu rezolvă parcările în Ploiești cu… avertismente

Este ceva vreme de când, periodic, Poliția Locală împarte,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

GALELOR TEATRULUI STUDENŢESC la Bușteni

Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti, în parteneriat...

Clopoţelul a sunat pentru elevii din Buşteni!

Moment de mare emoţie luni, 11 septembrie, în...

ZILELE CULTURII LA BUŞTENI „SĂRBĂTOAREA SFINXULUI”

 ”Sărbătoarea Sfinxului” va debuta vineri, 4 august 2017,...

Salon de umor la Bușteni

La sfârşitul săptămânii trecute, Buşteniul a fost gazda...
- Publicitate -

Crucea Caraiman va fi reabilitată cu fonduri europene

Senatorul PSD Emanoil Savin, prezent ieri la ședința...

Creștere cu 25% a numărului turiștilor la Centrul de Agrement Bușteni

Una dintre destinațiile copiilor și tinerilor, în...

Simona Halep, vizită-fulger la Bușteni

Aflată pentru câteva zile în vacanţă, în România,...

Emoţionante manifestări dedicate zilei de 9 Mai la Bușteni

              9 Mai este o zi cu totul...