- Publicitate -

Comuna Telega își modernizează infrastructura: rețea nouă de apă și canalizare până în 2027

Comuna Telega face pași importanți pentru modernizarea infrastructurii de utilități, prin extinderea și modernizarea rețelei de apă și canalizare. Proiectul, așteptat de mult timp de locuitorii localității, are ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai și alinierea comunei la standardele actuale privind serviciile publice.

- Publicitate -

Implementarea proiectului este considerată esențială pentru dezvoltarea localității. În multe zone ale comunei, gospodăriile se bazează încă pe fântâni sau pe sisteme individuale de evacuare a apelor uzate, ceea ce poate crea probleme atât din punct de vedere al confortului, cât și al protecției mediului.

Este vorba despre un proiect major implementat pe fonduri europenei în Telega, scorțeni și Cocorăștii Mislii. Cota de participare de la bugetul nostru  local e de 500.000 de euro.

- Publicitate -

Întreaga rețea de apă la nivelul comunei va fi refăcută, iar în ceea ce privește canalizarea, lucrarea va fi efectuată de la zero, întrucât, în Telega, nu există o astfel de rețea”, a precizat Costel Brezeanu (PSD), primarul localității.

Lucrările, conform contractului, trebuie finalizate, potrivit spuselor aceluiași edil, în 2027.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -